Nadal revine pe locul 2 în clasamentul ATP!

Tenismanul elvețian Roger Federer, liderul ierarhiei ATP, l-a
învins, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 3-6, 6-3, pe spaniolul David
Ferrer și va juca finala turneului Masters de la Madrid, dotat cu
premii în valoare de 2,835 milioane de euro, împotriva lui Rafael
Nadal, locul 3 ATP.

La rândul său, spaniolul Rafael Nadal s-a calificat, sâmbătă, în
finala Masters 1000 de la Madrid, după ce l-a învins pe
compatriotul său Nicolas Almagro, în trei seturi, 4-6, 6-2, 6-2,
urmând să revină astfel pe locul doi în clasamentul ATP.

Cei doi se vor întâlni pentru prima dată după un an, ei evoluând
atunci tot în finală la Madrid, când s-a impus Federer. Acesta va
fi al 21-lea meci între ei, scorul întâlnirilor directe fiind de
13-7 în favorea spaniolului.

MEDIAFAX

Publicat: 15 05. 2010, 18:51
Actualizat: 15 05. 2010, 23:46