Faptul că Nadal are cel mai prost serviciu din TOP 100 ATP este un lucru arhicunoscut. Într-o epocă a tenisului în care jucătorii au nevoie ca de aer de un serviciu extraordinar, Rafa uimește cum reușește să se mențină la cel mai înalt nivel cu un serviciu extrem de slab, cel puțin din punct de vedere al vitezei cu care mingea pleacă din rachetă. Este adevărat că ibericul reușește să compenseze prin plasament și efect, dar acest lucru nu poate să anuleze prea mult carența vitezei.
Exemplul lui Karlovic, care a intrat în TOP 20 ATP la un moment dat, bazându-se exclusiv pe arma serviciului este poate cel mai elocvent. Gigantul de 2.08 trimite peste 15-20 de ași în fiecare meci (fără a se lua în calcul punctele în care adversarii agață mingea și o trimit în fileu, respectiv out, sau în apropierea fileului, de unde croatul are de îndeplinit o simplă formalitate; ca o chestie inedită, Karlovic deține recordul de ași într-un meci de tenis – 78, într-un meci din 2009, din Cupa Davis. Aproape incredibil, uriașul a pierdut acea partidă, împotriva lui Radek Stepanek).
Fără a combate în vreun fel valoarea lui Federer, considerat de cei mai mulți dintre specialiști cel mai bun din toate timpurile, este clar că fără serviciul său extraordinar nu ar mai fi câștigat atâtea turnee de Grand Slam (finala de la Wimbledon, de anul trecut, când l-a doborât pe Roddick, după un meci fenomenal, este exemplul cel mai elocvent – Swiss Maestro a trimis, atunci, 50 de ași, aproape dublu față de american).
Fetele servesc mai puternic decât Nadal Revenind la „Matador”, statisticile de anul acesta, din prima săptămână a Roland Garros-ului ne indică niște lucruri aproape neverosimile. În cele trei meciuri pe care le-a disputat până acum, Rafa a trimis doar 2 ași (lider în acest clasament este Isner, cu 55; 10 jucători au trecut de bariera de 30 de ași).
Mai mult decât atât, cea mai tare servă a lui Nadal, din punct de vedere al vitezei, a atins 201 km/h, fiind depășit din acest punct de vedere de trei jucătoare: F. Schaivone și surorile Williams.
Statistică serviciu Nadal
Turul I
Nadal – Gianni Mina – 0 ași, viteză maximă la primul serviciu 193 km/h
Scor final 6-2, 6-2, 6-2
Turul II
Nadal – Zeballos – 1 as, viteză maximă la primul serviciu 201 km/h
Scor final 6-2, 6-2, 6-3
Turul III
Nadal – Hewitt – 1 as, viteză maximă la primul serviciu 195 km/h
Scor final 6-3, 6-4, 6-3
4 – de patru ori și-a pierdut Nadal serviciul în cele trei meciuri de până acum (o dată cu Zeballos, de trei ori, ieri, cu Hewitt) Clasamentul celor mai rapide servicii în competiția feminină
1. F. Schiavone 219 km/h
2. Venus Williams 207 km/h
3. Serena Williams 206 km/h
4. S. Perry 200 km/h
5. Na Li 199 km/h
10 jucători din competiția masculină au servit cu peste 220km/h în prima săptămână de la Roland Garros. Lider este Taylor Dent, cu 240 km/h
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER