Nadal și Federer, a patra oară în finală la Roland Garros
Roger Federer l-a învins aseară pe Novak Djokovic în
semifinalele turneului parizian, refuzându-i pentru moment sârbului
șefia în clasamentul ATP
Înaintea turneului de la Roland Garros, Novak Djokovic avea două
șanse pentru a urca în fruntea ierarhiei mondiale ATP, fie ca Rafa
Nadal să nu câștige turneul, fie ca sârbul să ajungă în finală. O
primă șansă i-a fost anulată aseară de Roger Federer, care l-a
eliminat în semifinale cu 7-6, 6-3, 3-6, 6-3.
„Se înfruntă cel mai bun jucător al momentului și cel mai bun
tenismen din istorie”, astfel a fost prefațată semifinala de ieri
dintre Novak Djokovic și Roger Federer de către marele lor rival,
Rafael Nadal.
Toată lumea și-a îndreptat atenția asupra disputei Federer –
Djokovic, chiar dacă puțin mai devreme, la Roland Garros, s-a jucat
o altă partidă cam de același calibru, Nadal – Murray. Într-o altă
conjunctură, această ultimă partidă ar fi fost urmărită ca o
veritabilă finală, dar miza semifinalei a doua a zilei de ieri a
trecut în plan secund orice altă posibilă confruntare.
Federer
i-a refuzat și recordul lui Djokovic
Pe lângă șansa de a egala recordul istoric al lui John McEnroe, 42
de victorii consecutive de la începutul unui sezon, Djokovic se
afla în fața unui obiectiv și mai important, urcarea pe cea mai
înaltă poziție în circuitul ATP. Adică, să devină primul jucător
care întrerupe supremația de șapte ani instaurată de doi jucători
fenomenali, Roger Federer și Rafael Nadal. Mizele foarte
importante, dar și cele patru zile fără joc, au părut că îl apasă
pe sârb, care a intrat greu în meci. Federer a condus jocul,
determinându-l pe Djokovic să fie tot mai tensionat și să greșească
des. După un 7-6, 6-3 neașteptat pentru elvețian, Nole s-a
„recules” și a încercat să-și regăsească ritmul impecabil din acest
an. Tot mai sigur la serviciu, dar și în execuții, sârbul a dat
inpresia că poate reveni, câștigând setul trei cu 6-3. Roger
Federer a avut un moment de slăbiciune, dar a rezistat forcingului
și a câștigat setul patru la tie-break. Elvețianul i-a refuzat
astfel lui Djokovic locul întâi în ierarhia mondială, dar și
recordul de victorii consecutive într-un debut de sezon. Nole poate
fi totuși de luni lider, dacă Federer câștigă turneul.
Nadal
joacă a șasea finală la Roland Garros
În prima semifinală, Rafael Nadal a jucat perfect momentele
delicate ale jocului și nu i-a dat nicio speranță lui Andy Murray.
Britanicul a avut nu mai puțin de 18 mingi de break, dar degeaba, a
rămas fără niciun set în final. Nadal s-a impus cu 6-4, 7-5, 6-4 și
va juca a șasea finală la Roland Garros în cele șapte prezențe.
Cel
mai bun debut de an fără înfrângere
John McEnroe 42 victorii (an 1984)
Novak Djokovic 41 (2011)
Bjorn Borg 31 (1980)
Ivan Lendl 29 (1986)
Cele mai
multe victorii consecutive
Guillermo Villas 46 (1977)
Ivan Lendl 44 (1981-1982)
Novak Djokovic 43 (2010-2011)
John McEnroe 42 (1984)
Roger Federer 41 (2006-2007)
Bjorn Borg 41 (1979-1980)
Roger Federer 35 (2005)
Thomas Muster 35 (1995)
Rafael Nadal 32 (2008)
Săptămâni
pe locul 1 ATP
Pete Sampras 286
Roger Federer 285
Ivan Lendl 270
Jimmy Connors 266
John McEnroe 170
Bjorn Borg 109
Andre Agassi 101
Rafael Nadal 96
ª Notă: Până în prezent, pe prima poziție a ierarhiei ATP au urcat
24 de jucători, printre care și românul Ilie Năstase, care a stat
pe fotoliul dedicat liderului 40 de săptămâni.
TENIS
/ „Dublă” Schiavone sau premieră Na Li?
În așteptarea finalei masculine de mâine, la Roland Garros se va
stabili astăzi câștigătoarea turneului feminin. Trofeul va fi
disputat de Francesca Schiavone, nimeni alta decât deținătoarea
titlului, și surprinzătoarea Na Li. Chinezoaica se află la a doua
finală de Grand Slam din carieră, precedenta fiind disputată în
ianuarie, la Australian Open.
BOX / Campion european ridicat de poliție
Sorin Tănăsie, campion european la box, a fost încarcerat, joi
după-amiază, în arestul IJP Dolj, pe numele său Judecătoria Pitești
emițând un mandat de executare a doi ani și două luni de închisoare
pentru conducere sub influența alcoolului. Pugilistul a mai fost
cercetat într-un dosar penal pentru distrugere și port ilegal de
cuțit, după ce, la începutul lunii decembrie 2007, a avariat mașina
unui craiovean, care a sărit rândul intrând în fața altor clienți
la un fast-food.
FORMULA 1
/ Bahrain revine în Marele Circ
Marele Premiu de Formula 1 al Bahrein-ului a fost reintrodus în
calendarul sezonului 2011, urmând să se desfășoare pe 30 octombrie.
Programată inițial în luna martie, cursa de pe circuitul Sakhir a
fost amânată din cauza manifestațiilor antiguvernamentale care au
avut loc în Bahrain. Pe 30 octombrie urma să aibă loc prima ediție
a Marelui Premiu al Indiei, însă cursa va avea loc, probabil pe 4
sau 11 decembrie, după ultima etapă a sezonului din actualul
calendar, programată pe 27 noiembrie în Brazilia.
OMNISPORT
/ Sprijin pentru sportivii cu probleme
Fundația Olimpică Română și Brenntag organizează astăzi, de la ora
10:00, la Chiajna, un eveniment caritabil dedicat lunii copiilor.
Evenimentul este organizat cu scopul de a strânge fonduri pentru a
sprijini programele sociale ale Fundației Olimpice Române, sumele
strânse astăzi urmând să fie redirecționate spre gimnaștii Bogdan
Crețu și Andreea Chelaru și rugbistul George Baltă, toți suferind
accidentări grave în timp ce practicau sport de performanță.
ATLETISM
FIȘIER • Internaționalele României • FEMININ • Ciocan: Bianca Perie
– 69.24m; 100m garduri: Viorica Țigău – 13.81; 100m: Andreea
Ogrăzeanu – 11.46; Înălțime: Esthera Petre – 1.92m; 400m: Bianca
Răzor – 53.13; 3.000m: Cristina Vasiloiu – 16:12.24; 5.000m:
Aissaoui Safa (Tunisia) – 16:12.24; Disc: Nicoleta Grasu – 62.62m;
Triplusalt: Adelina Gravrilă – 14.27m; Suliță: Maria Negoiță –
54.18m; 1.500m: Larisa Arcip – 4:16.44; 3.000m: Cristina Vasiloiu –
9:35.04; MASCULIN • Ciocan: Ioan Cosmin Sorescu – 65.50m; 110m
garduri: Ben Ahmed Aymen (Tunisia) – 14.26; 1.500m: George Preda –
3:44.48; 400m: Adrian Drăgan – 47.73; 3.000m: Daniel Betej –
8:28.89; Disc: Sergiu Ursu – 61.80m; Greutate: Laurențiu Popa –
18.29m; 100m: Cătălin Cîmpeanu -10.39; Triplusalt: Marian Oprea –
16.64m; 5.000m: Boubaker Abderraouf (Tunisia) 14:17.77.
ªRestul probelor s-au terminat după închiderea ediției.