Nadal, un nou record greu de egalat. Rafa va juca în semifinale la Londra cu învingătorul disputei Federer – Del Potro. Cum va arăta careul de ași

Rafael Nadal a câștigat și ultimul meci din Grupa A de la Turneul Campionilor și i-a facilitat calificarea, în premieră, lui Wawrinka, în careul de ași al Turneului Campionilor.

Elvețianul se impusese în duelul cu David Ferrer, scor 6-7, 6-4, 6-1, dar avea nevoie ca Rafa – deja calificat în semifinale – să obțină o victorie în duelul cu Tomas Berdych. Și aceasta a venit, la capătul a o oră și 50 de minute de luptă ibericul impunâdnu-se în fața cehului cu 6-4, 1-6, 6-3.

„Am jucat cel mai bun set de la acest turneu”, a declarat Nadal la finalul meciului, referindu-se la prima manșă a disputei cu Berdych. În semifinale, „Matadorul” va avea însă o misiune mult mai grea, urmând a-l întâlni pe ocupantul poziției secunde din Grupa B (învingătorul disputei Federer – Del Potro). De partea cealaltă, Wawrinka va da piept cu Novak Djokovic, tenisman care și-a asigurat câștigarea grupei, indiferent de rezultatul din ultimul meci, pe care îl va susține azi în compania lui Richard Gasquet.

„Mi-am atins obiectivul. Sunt în semifinale fără să pierd vreun meci, acest lucru înseamnă mult pentru mine și îmi dă încredere. Indiferent de adversarul pe care îl voi întâlni, va fi o dispută extrem de grea. Atât Roger, cât și Juan Martin sunt printre cei mai buni din lume. Ambii știu cum să mă învingă, în special pe această suprafață. Am o zi în plus de odihnă, trebuie să mă pregătesc mental foarte bine, astfel încât să îmi ridic nivelul duminică”, a spus numărul unu mondial, conform barclaysatpworldtourfinals.com.

74-6 este raportul victorii – înfrângeri pentru Nadal, în 2013. Pe hard, a pierdut de doar 3 ori, impunându-se în 35 de întâlniri. Este, de altfel, primul jucător din istorie care să acumuleze cel puțin 35 de victorii pe zgură (39), respectiv hard, în același sezon. Prin calificarea în careul de ași, Rafa va bifa cea de-a 16 semifinală a sezonului, din cele 17 turnee la care a participat.

Publicat: 09 11. 2013, 10:49
Actualizat: 09 11. 2013, 10:52