Nadal va face tratament cu antibiotice încă patru-cinci zile

Jucătorul de tenis Rafael Nadal va continua tratamentul cu antibiotice timp de patru-cinci zile pentru un început de apendicită, iar apoi va decide dacă se va opera, a anunțat agentul sportivului într-un comunicat, informează AFP.

Numărul doi mondial a revenit, joi, la Mallorca, după ce a fost eliminat în turul doi la Mastersul de la Shanghai. El s-a oprit la Barcelona, unde a fost supus mai multor teste.

Medicii i-au confirmat că suferă de inflamare a apendicelui, iar prin tratamentul cu antibiotice situația este sub control.

„Evoluția clinică a fost bună. Va continua tratamentul timp de 4-5 zile și apoi va lua deciziile care se impun”, se arată în comunicatul agentului.

După eliminarea în fața compatriotului său Feliciano Lopez, Nadal a explicat că trebuie să se opereze, dar că așteptă finalul anului pentru a face acest lucru.

Mediafax

Publicat: 10 10. 2014, 12:25
Actualizat: 10 10. 2014, 12:26