Tenismanul argentinian Danid Nalbandian a declarat, vineri, după victoria, cu scorul de 6-3, 6-2, 5-7, 6-4, din meciul cu Adrian Ungur, din turul I al Grupei Mondiale a Cupei Davis, că a avut dureri mari și dacă ar fi fost un turneu ATP ar fi abandonat din al doilea set.
„Dacă ar fi fost un turneu ATP, aș fi abandonat în al doilea set. Am încercat să fac tot ce mi-a stat în putere. M-am simțit rău. Am început normal, dar la finalul primului set a fost foarte rău. De fiecare dată când mă mișcam mă durea, am suferit tot meciul”, a spus Nalbandian, care potrivit site-ului argentinian nu și-a putut ține lacrimile la finalul meciului cu Ungur.
Nalbandian a precizat că a avut noroc că a câștigat, având în vedere durerile pe care le-a avut: „Au început să mă doară aductorii și alte părți. Din fericire am câștigat, pentru ca Pico (n.r. – Juan Monaco) să joace liniștit”.
Tenismanul Adrian Ungur (locul 183 ATP) a fost învins, vineri, la Buenos Aires, cu scorul de 6-3, 6-2, 5-7, 6-4, de jucătorul David Nalbandian (locul 19 ATP), astfel că reprezentatvia Argentinei conduce cu 1-0 în întâlnirea cu România, din turul I al Grupei Mondiale a Cupei Davis.
În cel de-al doilea meci al zilei se întâlnesc Juan Monaco (locul 33 ATP) și Victor Hănescu (locul 59 ATP).
Sâmbătă este programată partida de dublu, dintre perechile Juan Ignacio Chela/Eduardo Schwank și Victor Hănescu/Horia Tecău, iar duminică ultimele două partide de simplu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER