Naomi Osaka, întâmplare de necrezut: „Un electrician a venit la mine acasă și m-a întrebat asta!” Campioana tenisului a rămas interzisă

Naomi Osaka a povestit o întâmplare mai puțin obișnuită și amuzantă în același timp. Osaka a rămas interzisă de întrebarea pe care i-a adresat-o un electrician.

Osaka are 24 de ani și este cvadruplă campioană de Grand Slam, dar arată mult mai tânără, precum o adolescentă. Din acest motiv, Naomi a avut de a face cu o situație hilară.

Naomi Osaka a mărturisit că a trăit o întâmplare care a făcut-o să se simtă foarte tânără. Campioana tenisului a chemat un electrician pentru a repara o defecțiune, iar bărbatul a întrebat-o pe Naomi dacă părinții ei sunt acasă.

Naomi Osaka, întâmplare de necrezut: „Un electrician a venit la mine acasă și m-a întrebat asta!” Campioana tenisului a rămas interzisă

Naomi Osaka a profitat de pauza de câteva săptămâni pe care a luat-o după turneul de la Miami, unde a disputat finala (4-6, 0-6 cu Iga Swiatek), povestindu-le o întâmplare savuroasă urmăritorilor ei de pe rețelele de socializare:

„Nu credeam că sunt tânără, până când mi s-a îmtâmplat asta. Un electrician a venit la mine acasă și m-a întrebat dacă părinții mei sunt acasă. A spus: ‘E o casă frumoasă! Ce lucrează părinții tăi?’. Eu am rămas fără cuvinte!”, a povestit rivala Simonei Halep din circuitul WTA.

Naomi Osaka și-a revenit după o perioadă în care s-a luptat cu depresia

Naomi Osaka a mărturisit că s-a confruntat cu perioade lungi de depresie, lăsând impresia că a încheiat socotelile cu marea performanță! Cu toate acestea, soarele a apărut din nou pe strada japonezei, care a făcut senzație la turneul de la Miami.

Înainte de a juca finala, Naomi Osaka a pozat alături de Kim Kardashian în cadrul evenimentului organizat de vedeta TV la Miami (SUA). Osaka s-a distrat fantastic, participând la o cină privată, organizată de SKIMS, brand-ul fondat și condus de Kim Kardashian

Publicat: 18 04. 2022, 16:34
Actualizat: 18 04. 2022, 16:38