Naomi Osaka nu putea fi mai sinceră de atât! Reacție genială când a aflat că Simona Halep s-a retras de la Stuttgart: „Pfiu! Mi-a trecut glonțul pe la ureche”
Simona Halep (27 de ani, 2 WTA) a decis, luni, să se retragă de la turneul de la Stuttgart, Germania, primul la care ar fi trebuit să evolueze în sezonul de zgură. Naomi Osaka, liderul WTA, a oferit o reacție superbă după aflarea veștii.
În clasamentul WTA dat publicității luni, diferența dintre Naomi Osaka și Simona Halep este de doar 185 de puncte, iar un rezultat bun al româncei la Stuttgart ar fi detronat-o pe asiatică în fruntea ierarhiei feminine. Odată cu retragerea și pauza de două săptămâni a lui Halep, din motive medicale, Osaka a răsuflat ușurată.
„Sper să se însănătoșească. Cred că este afectat și turneul pentru că este o jucătoare grozavă pe zgură. Mă influențează și pe mine deoarece era foarte aproape de mine (n. red. – în clasamentul WTA). Mi-a trecut glonțul pe la ureche”, a spus Osaka, potrivit WTA Insider.
Accidentată la șold în timpul meciului cu Caroline Garcia, din Fed Cup, Halep a făcut deplasarea în Germania, dar, după o discuție pe care a avut-o cu staff-ul său medical a luat decizia de a nu participa la turneul la care a ajuns în semifinale în 2015 și 2017: „Totul s-a întâmplat în momentul în care am căzut în meciul cu Garcia, am simțit o durere la șold și nu mă simt pregătită, iar eu dacă nu sunt 100% pregătită nu intru pe teren”, a declarat Simona.
Naomi Osaka a câștigat US Open în 2018 și Australian Open la începutul acestui an. După ultimul turneu de Grand Slam cucerit, japoneza nu a mai triumfmat în nicio întrecere, fiind eliminată de la Dubai, Indian Wells și Miami.