Ilie Năstase nu a fost surprins de dezvăluirile lui Andre Agassi, având de mai multă vreme bănuieli că americanul folosea droguri
Mărturisirea lui Andre Agassi, care a recunoscut că a fost depistat pozitiv cu metanfetamină în 1997 și că a mințit autoritățile sportive pentru a evita o suspendare pentru dopaj, a stârnit reacții puternice în toată lumea. Ilie Năstase „taxează” și el gestul „puștiului teribil al Americii”, sugerând că ar trebui efectuate controale mai drastice și la feminin. Un tip care întotdeauna a frapat prin sinceritate, Ilie Năstase a mărturisit ieri, într-o conferință de presă, că episodul petrecut în 1997 și dezvăluit în cartea autobiografică de Andre Agassi, care va apărea luna viitoare, nu îl șochează. Mai mult, el crede că acesta nu a fost singurul jucător din circuitul profesionist care a folosit substanțe interzise. „Pentru mine, care vin din tenis, nu este o surpriză. Îl știam de copil, era slăbănog și dintr-o dată s-au umflat mușchii pe el. În acea perioadă erau mai puțini controlați. Era el și Sampras”, a spus Năstase. De altfel, românul, fost numărul 1 mondial, susține că oficialii forului internațional își protejează vedetele în ceea ce privește testele antidoping: „Cred că, dacă se făceau controale, aveau mari surprize. Se putea termina cu circuitul. Nu cred că era interes din partea suporterilor și a sponsorilor”.
Serena, un subiect fierbinte
„Nasty” a pigmentat seria dezvăluirilor cu referiri și la circuitul feminin, care, se pare, nu este străin de astfel de cazuri. Acest lucru ar putea ieși la iveală dacă mai marii „sportului alb” vor solicita un număr mai mare de teste antidoping. Năstase a adus în discuție permisivitatea suspectă de care se bucură o altă americancă, ocupanta locului 2 în ierarhia WTA. „Același lucru se întâmplă la fete. Păi, Serena Williams nu a fost niciodată controlată. Oare de ce? Cred că, dacă fac controale, au mari surprize”, a concluzionat el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER