Nasty știa despre drogurile lui Agassi

Ilie Năstase nu a fost surprins de dezvăluirile lui Andre
Agassi, având de mai multă vreme bănuieli că americanul folosea
droguri

Mărturisirea lui Andre Agassi, care a recunoscut că a fost depistat
pozitiv cu metanfetamină în 1997 și că a mințit autoritățile
sportive pentru a evita o suspendare pentru dopaj, a stârnit
reacții puternice în toată lumea. Ilie Năstase „taxează” și el
gestul „puștiului teribil al Americii”, sugerând că ar trebui
efectuate controale mai drastice și la feminin.
Un tip care întotdeauna a frapat prin sinceritate, Ilie Năstase a
mărturisit ieri, într-o conferință de presă, că episodul petrecut
în 1997 și dezvăluit în cartea autobiografică de Andre Agassi, care
va apărea luna viitoare, nu îl șochează. Mai mult, el crede că
acesta nu a fost singurul jucător din circuitul profesionist care a
folosit substanțe interzise. „Pentru mine, care vin din tenis, nu
este o surpriză. Îl știam de copil, era slăbănog și dintr-o dată
s-au umflat mușchii pe el. În acea perioadă erau mai puțini
controlați. Era el și Sampras”, a spus Năstase. De altfel, românul,
fost numărul 1 mondial, susține că oficialii forului internațional
își protejează vedetele în ceea ce privește testele antidoping:
„Cred că, dacă se făceau controale, aveau mari surprize. Se putea
termina cu circuitul. Nu cred că era interes din partea
suporterilor și a sponsorilor”.

Serena,
un subiect fierbinte

„Nasty” a pigmentat seria dezvăluirilor cu referiri și la circuitul
feminin, care, se pare, nu este străin de astfel de cazuri. Acest
lucru ar putea ieși la iveală dacă mai marii „sportului alb” vor
solicita un număr mai mare de teste antidoping. Năstase a adus în
discuție permisivitatea suspectă de care se bucură o altă
americancă, ocupanta locului 2 în ierarhia WTA. „Același lucru se
întâmplă la fete. Păi, Serena Williams nu a fost niciodată
controlată. Oare de ce? Cred că, dacă fac controale, au mari
surprize”, a concluzionat el.

Publicat: 30 10. 2009, 10:31
Actualizat: 30 10. 2009, 10:33