„Neînvinșii”, capitolul Mihaela Buzărnescu. Fanii au ocazia să afle povestea din spatele succesului, într-o carte dedicată sportivilor români

  • Mihaela Buzărnescu este un model pentru tinerii sportivi și pentru persoanele care au tendința să renunțe în momentele dificile. Pentru perseverența și lupta care au propulsat-o în rândul celor mai importante jucătoare din tenisul mondial, sportiva a fost aleasă să-și spună povestea într-o carte. Trăirile, perioadele grele și momentele plăcute au fost puse într-un capitol din „Neînvinșii”.

BRD București Open a fost gazda unei lansări de carte. Sponsorul turneului, BRD, a avut o inițiativă lăudabilă, prin care a ținut să se alăture unui proiect menit să aducă un plus de recunoștință sportivilor români de performanță. „Neînvinșii” prezintă poveștile sportivilor români. Poveștile nespuse din spatele imaginii de campioni, momentele plăcute, dar și momentele mai puțin plăcute. Printre numele care apar în carte se numără Andreea Răducan, Ana Maria Brânză, Mihai Leu, Cristina Neagu sau Mihaela Buzărnescu. Mihaela a luat parte și la prezentarea cărții și a făcut un scurt rezumat asupra capitolelor care conțin povestea ei.

Sunt bucuroasă să mă aflu aici. În momentul în care am fost sunată să-mi spun povestea din tenis am acceptat imediat, dar nu mă așteptam să fiu aleasă. E plăcut ca trăirile tale să ajungă în fața cititorilor, a românilor.

Cariera mea din tenis a fost plină cu momente dificile. Am avut intenția să renunț în multe rânduri, mai ales după accidentările grele. În cele din urmă am continuat, iar acum am ajuns să particip la competițiile importanete din tenis. Să ajung în fazele finale. Părinții și persoanele apropiate m-au făcut să continui„, a declarat Mihaela Buzărnescu.


articol scris de Răzvan Stîngă

Publicat: 16 07. 2018, 17:50
Actualizat: 16 07. 2018, 17:51