Nervoasă pe teren, calmă și cu atitudine de mare campioană la conferința de presă. Simona: „A jucat mult mai bine decât mine, a meritat să câștige”. Cele două cauze ale înfrângerii + reacția lui Cahill, „la cald”

Conferința de presă de după înfrângerea neașteptată din primul tur de la US Open, 2-6, 4-6 cu Kaia Kanepi, a găsit-o pe Simona destul de relaxată, pe alocuri zâmbitoare și acordându-i adversarei sale tot creditul din lume pentru a doua victorie din carieră în fața unui lider mondial.

Cele două săptămâni intense de la Rogers Cup și Cincinnati s-au resimțit în ciuda pauzei de la New Haven și, chiar dacă la antrenamentele premergătoare meciului nu a avut probleme, Halep a acuzat efortul depus: „Am fost obosită, am jucat mult și am câștigat multe meciuri în ultima vreme. Nu am simțit presiunea după ce am câștigat Roland Garros. Asta nu a fost ziua mea, jocul meu nu a fost suficient de echilibrat, nu am fost suficient de puternică pentru a câștiga. M-am simțit bine la antrenamente, asta este”, a declarat Simona, la o oră după meci.

Apoi, Halep a arătat că a învățat din experiențele trecutului și că știe să se comporte ca o mare campioană și atunci când pierde. A subliniat ce s-a văzut cu ochiul liber din fața televizorului – jocul foarte puternic al Kaiei Kanepi, apoi a îmbrăcat-o pe estonă în rolul protagonistului, lăsând la o parte propria interpretare: „Asta este! A fost doar o zi proastă pentru mine. Nu am avut destulă putere astăzi pentru a câștiga meciul. Mă așteptam ca ea să joace așa, fără frică, și să lovească minge foarte, foarte puternic. Nu pot spune multe despre meci, doar că nu am reușit să simt mingea și ea a jucat foarte bine și m-a împins în spatele liniei de fund. A fost greu, e greu, dar e OK!  Ea a meritat să câștige, a jucat mai bine decât mine”, a mai punctat liderul mondial, înainte să vorbească despre reacția lui Darren Cahill, la cald: „Nu mi-a spus nimic după meci, doar m-a îmbrățișat”
 

 

Publicat: 27 08. 2018, 21:13
Actualizat: 27 08. 2018, 21:16