New balls, please. Premii record pentru tenisul românesc la turneul BRD Năstase-Țiriac Trophy
Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar
- Competiția, care se desfășoară până pe 27 aprilie la Arenele BNR, a ajuns la a 22-a ediție, iar nivelul premiilor a crescut
BRD Năstase-Țiriac Trophy este singurul turneu de tenis din seria ATP World Tour 250 din Europa de Sud-Est. Un avantaj pe care tenisul românesc îl are în fața unor țări care se pot lăuda cu jucători aflați în vârful ierarhiei, Serbia, Bulgaria sau Ucraina. Dar și un plus de imagine, comparativ cu state care dețin o putere economică superioară, cum ar fi Turcia, Ungaria sau Grecia. A 22-a ediție a turneului care se desfășoară în capitală, la Arenele BNR, se apropie de start. În perioada 19-27 aprilie, nume apreciate în lumea tenisului mondial își vor face apariția pe zgura bucureșteană, pentru a-i încânta din nou pe iubitorii sportului alb din România. Asta pentru că din anul 1993 și până în prezent, Goran Ivanisevic, Thomas Muster, Carlos Moya sau David Ferrer, campioni familiarizați atât de mult cu centralurile de la turneele de Grand Slam, au ales să evolueze pe centralul din Strada Doctor Lister. În 2014 nu se găsește, încă, niciun tenismen din Top 10 pe tabloul principal, dar mai sunt două wild-carduri disponibile și oricând poate apărea o surpriză în această săptămână. Însă, se pot distinge jucători de calibru, precum Gilles Simon (Franța), campion în trei rânduri la București, Gael Monfils (Franța), un acrobat cu racheta în mână, sau Mikhail Youzhny, cel mai bun tenismen al Rusiei în acest moment.
Premii record pentru România, pe locul 16 în calendarul ATP
Dacă nivelul valoric al jucătorilor a rămas unul constant, premiile în bani au crescut în fiecare sezon. În ultimii trei ani se poate observa un progres al sumelor cu care au fost răsplătiți actorii principali: în 2012 – 553.063 de dolari, în 2013 – 569.658 de dolari, iar în ediția din 2014 – 592.440 de dolari. Într-un clasament al fondurilor de premiere oferite de competițiile ATP din aceeași categorie, Năstase-Țiriac Trophy se găsește pe locul 16 din 40. Ca o comparație, turneul cu cele mai mici premii este cel de la Chennai (India), cu 399.385 de dolari puși la dispoziție, în timp ce pe primul loc se află Doha ATP, cu recompense de 1.096.910 de dolari. De remarcat este faptul că la turneul din Qatar își fac apariția constant Roger Federer și Rafael Nadal, un lucru care ar fi imposibil de realizat și la București, în opinia lui Ilie Năstase. „Probabil că Federer a primit și o ofertă financiară consistentă pentru participarea la competițiile de 250 de puncte. Noi nu oferim bani, ci vrem să organizăm cu mândrie un turneu în România, nici măcar nu ne interesează cine câștigă. Cel mai important lucru e că deținem un turneu ATP, aspect care oferă o publicitate bună atât pentru tenisul românesc, cât și pentru federație. În rest, sunt doar amăgiri, pentru că Federer sau Nadal n-ar veni pe gratis în România”, a spus primul lider din istoria ATP într-un interviu pentru ProSport.
107.369 de dolari pentru campion
Cel care va pune mâna pe trofeul de la București va primi un cec în valoare de 107.369 de dolari, finalistul va încasa 56.549 de dolari, semifinaliștii – 30.635 de dolari, sfertfinaliștii – 17.449 de dolari, jucătorii prezenți în optimi – 10.283, iar tenismenii prezenți în primul tur – 6.089 de dolari. Dacă turneele de 250 de puncte, ultima serie valorică din ATP, nu pun la dispoziție mai mult de 1.100.000 de dolari ca premii, cele din categoriile superioare dispun de cifre impresionante:
Turnee de 500 de puncte: între 1 milion de dolari și 2.500.000 de dolari (cele mai mari la Barcelona).
Turnee de 1000 puncte (Masters): între 4.000.000 de dolari și 5.300.000 de dolari (cele mai mari la Indian Wells).
Turnee de Grand Slam: premii de peste 27.000.000 dolari.