Barbora Strycova (37 de ani) a revenit în luna martie în circuitul WTA, după ce a devenit mamă, iar acum a anunțat că a rămas din nou însărcinată.
Barbora Strycova, fost lider mondial în clasamentul de dublu, care a făcut tandem și cu Simona Halep (32 de ani) la turneul de la Praga 2020, și-a luat din nou fanii prin surprindere.
Campioana din Cehia, care a triumfat la Wimbledon 2023, în proba dublu, a dezvăluit că va deveni mamă pentru a doua oară! Barbora Strycova a postat o fotografie cu ea şi fiul ei de 2 ani, Vincent, jucându-se pe plajă în Dubai: „Vincent va fi fratele cel mare”, a scris Barbora pe Instagram.
Strycova s-a mai retras din tenis o dată, pentru a da naștere băiețelului ei. Ea a revenit în forță în acest sezon și a reușit să câștige prestigiosul turneu de la Wimbledon alături de Su-Wei Hsieh, scor 7-5, 6-4 în finala cu Elise Mertens și Storm Hunter. Strycova a devenit dublă campioană la Wimbledon, ea cucerind și ediția din 2019, alături de aceeași parteneră.
În urmă cu trei ani, Barbora Strycova a jucat alături de Simona Halep la Praga, dar echipa româno-ucraineană a pierdut în primul tur: 3-6, 6-3, 8-10 cu rusoaicele Veronika Kudermetova și Anastasia Pavlyuchenkova.
View this post on Instagram A post shared by Barbora Strycova🐝 (@barborastrycova)
A post shared by Barbora Strycova🐝 (@barborastrycova)
De această dată, Barbora a anunțat că se retrage definitiv din tenis: „Nu puteam să cer un final mai bun, nu-i așa? Nu vreau să vorbesc prea mult, pentru că m-aș emoționa prea tare.
Vreau să îți mulțumesc, Su-Wei, am avut o parteneră pe cinste în persoana ta. M-am bucurat cu adevărat de aceste două săptămâni. A fost ca un basm pentru mine. Am vrut să îmi închei cariera aici, la Wimbledon, turneul pe care îl iubesc, de când sunt mică.
E o competiție unică, pe care o respect și o voi iubi mereu. Vă iubesc și vă mulțumesc că ne-ați susținut”, a spus Strycova după ce a câștigat turneul de la Wimbledon și din postura de mamă. Barbora are o relație de patru ani cu Petr Matejcek, cei doi devenind pentru prima oară părinți în 2021. Halep a felicitat-o la acea vreme pe Strycova: „Felicitări, Barbora! Este o veste grozavă!”, i-a transmis românca fostei colege.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER