Simona Halep – Agnieszka Radwanska este a doua semifinală a Turneului Campioanelor și va avea loc sâmbătă, de la ora 13:00. În prima se întâlnesc Caroline Wozniacki și Serena Williams (ambele dispute pot fi urmărite aici).
Prezentă în premieră la WTA Finals, Simona Halep se luptă cu istoria. Românca a avut un parcurs de excepție în Grupa Roșie, iar acum e la un pas de finală, o performanță la care cu siguranță nu s-ar fi gândit în urmă cu un an și jumătate. Dar pentru a ajunge acolo are de înfruntat o adversară incomodă, imprevizibilă ca manieră de joc, dar și ca formă. Uneori Agnieszka poate juca excepțional, cu mingi la linie, pe care cu greu poți să le returnezi, dar are și dese momente de blackout, în care jocul nu îi funcționează aproape deloc. „Niciodată nu știi la ce să te aștepți din partea ei, unde trimite mingea„, recunoștea în urmă cu ceva timp Simona într-un interviu acordat ProSport, nominalizând-o pe poloneză la adversarele „de evitat” din circuit.
Dincolo de caracterul impredictibil al disputei, există câteva date statistice interesante, asupra cărora WTA Finals.com, site-ul oficial al competiției, s-a aplecat. Jurnaliștii sursei citate au identificat trei lucruri de ținut minte despre partida care va putea fi urmărită de la ora 13:00 pe DigiSport și DolceSport.
Parcursul celor două sportive de până acum
Halep, în Grupa Roșie
Halep – Bouchard 6-2, 6-3
Halep – Serena Williams 6-0, 6-2
Halep – Ivanovic 6-7(9), 6-3, 3-6
Radwanska, în Grupa Albă
Radwanska – Kvitova 6-2, 6-3
Radwanska – Wozniacki 5-7, 3-6
Radwanska – Șarapova 5-7, 7-6(4), 2-6
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER