Niculescu a avansat în turul al doilea al calificărilor de la Miami după o victorie „scurtă”. Un fost număr 12 WTA stă între Monica și tabloul principal

Monica Niculescu (30 de ani, 70 WTA) a avansat, luni, în turul al doilea al calificărilor turneului WTA Premier 5 de la Miami (SUA), după o victorie lejeră, 6-4, 6-0, în fața nemțoaicei Antonia Lottner.

Monica a avut ghinionul de a nu prinde la limită tabloul de concurs al competiției americane și a început calificările din postura de favorit 1, statut despre care se spune că nu e dorit de niciun jucător. Dar detaliul nu a împiedicat-o pe Monica să-și facă jocul obișnuit, să servească foarte bine și să-și folosească slice-ul de forehand pentru a-și pune adversara în dificultate. Iar lucrurile au fost clare încă din start, pentru că Niculescu a început cu un break făcut în game-ul al treilea, suficient pentru a câștiga prima manșă cu 6-4.

În setul al doilea, Lottner, a 150-a jucătoare a lumii, nu a mai găsit niciun fel de replică, iar Monica a câștigat șase game-uri în doar 41 de minute, asigurându-și prezența în ultimul tur al calificărilor.

Pentru un loc pe tabloul principal, Monica va avea, însă, de dat o bătălie dură. Adversara româncei va fi belgianca Yanina Wickmayer (109 WTA), cea care a învins-o, tot luni, pe australianca Olivia Rogowska (6-4, 6-7, 6-4). Fostă ocupantă a locului 12 în ierarhia WTA, Wickmayer o conduce pe Monica cu 3-2 la întâlniri directe (2-2 pe hard) și a câștigat ultimul meci, 6-2, 6-2 la Guangzhou, în China.

Publicat: 19 03. 2018, 19:06
Actualizat: 19 03. 2018, 19:07