Niculescu: „De multe ori îmi strigam și eu ‘Hai, Moni’. Fosta mea parteneră de dublu, Vania King, credea că asta este o încurajare specifică românilor”
Monica Niculescu (68 WTA) a luptat până la ultima picătură de sudoare pentru a se califica în semifinale la BRD Bucharest Open, turneu dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari. A învins-o pe Polona Hercog (Slovenia, 61 WTA), 6-2, 2-6, 7-6 (3), iar în penultimul act s-ar putea întâlni cu Simona Halep (3 WTA), pentru un meci de zile mari.
Publicul a încurajat-o pe jucătoarea antrenată de Călin Ciorbagiu din primul game și până la ultimul, iar finalul de meci s-a consumat într-un adevărat vacarm. Deși tribunele nu au fost pline, fanii tenisului din România au știut să-și susțină favorita. Sloganul „Monica, Monica”, acompaniat de ropote de aplauze a reprezentat fondul sonor dintr-un tie-break jucat perfect de Niculescu. Prima jucătoare din România calificată în careul de ași de la București a vorbit despre toate aceste lucruri, la finele partidei din sferturi.
„A fost un meci greu, pentru că Polona este o specialistă pe zgură, are o dreaptă și un serviciu puternic, dar și un slice incomod cu reverul. Am luptat pentru fiecare minge, știam că într-un tie-break poate câștiga oricine. Publicul a fost alături de mine și de aceea am câștigat, sunt foarte fericită”.
Vreau ca Halep să o învingă pe Arruabarrena
Monica a vorbit și despre următorul meci, dar și despre posibilia adversară din semifinale, Simona Halep: „Acum sunt obosită, pentru că am jucat foarte mult la acest turneu, iar zgura te solicită foarte mult. Aveam și puține dureri musculare din meciurile anterioare. Halep este o jucătoare incredibilă, are șapte turnee câștigate, joacă și aleargă bine pe teren. Noi suntem prietene și vreau să o învingă pe Arruabarrena, pentru a avea o semifinală românească. Sper să mă refac până mâine, mai ales că va fi un posibil meci greu cu Simona, care în 2014 are finală la Roland Garros”.
„De multe ori îmi strigam și eu „Hai, Moni”, astfel îmi place să mă încurajez. Fosta mea parteneră de dublu, Vania King, chiar credea că asta este o încurajare specifică românilor”.
„Mă bucur că am făcut semifinală, pentru că știam de la început că va fi greu să ajung în careul de ași. Mi-am zis că e dificil, dar voi încerca. Publicul a fost nemaipomenit, la un moment dat le-am făcut spectatorilor semn să mă ajute, iar eu nu i-am dezamăgit. De multe ori îmi strigam și eu „Hai, Moni”, astfel îmi place să mă încurajez. Fosta mea parteneră de dublu, Vania King, chiar credea că asta este o încurajare specifică românilor”.