Niculescu, eliminată în turul doi la Wuhan de Suarez Navarro după un meci de două ore și 36 minute

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 47 WTA, a fost eliminată, marți, în turul doi al turneului de la Wuhan (China), dotat cu premii în valoare totală de 2.513.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiției.

Monica Niculescu a fost învinsă de Carla Suarez Navarro (Spania), a șaptea favorită a competiției și poziția a zecea în clasamentul mondial, scor 5-7, 6-3, 6-4, după două ore și 36 de minute.

Pentru prezența în turul doi la Wuhan, Niculescu va primi 60 de puncte WTA și un cec în valoare de 13.335 de dolari.

Mediafax

 

Publicat: 29 09. 2015, 11:35
Actualizat: 29 09. 2015, 11:36