Nike ar putea pierde un nou nume uriaș din portofoliu: Rafael Nadal a făcut anunțul. Negocieri dure care pot produce un nou cutremur în tenis
Viitorul colaborării dintre Rafael Nadal și Nike este incert. O nouă mutare-explozivă în tenis s-ar putea produce în viitorul apropiat, în condițiile în care contractul spaniolului cu producătorul american de echipament sportiv expiră la finalul acestui an.
Liderul mondial, câștigător pentru a 11-a oară a titlului de campion la Roland Garros și semifinalist la Wimbledon 2018, a accentuat faptul că își dorește să rămână alături de Nike, sponsor care i-a oferit un contract încă din copilărie și care, pe deasupra, îi sponsorizează și academia de tenis din Manacor. Pe de altă parte, ibericul este la fel de clar când spune că își dorește un contract de trei ori mai mare – anunță jurnaliștii britanici de la Express.
- Rafael Nadal, în maiou Nike în culori tari și pantaloni până la genunchi, este una dintre imaginile iconice din tenisul modern. Ibericul a optat pentru un look mai clasic – tricou cu mânecă obișnuită, începând cu 2009, după ce a devenit #1 mondial. În 2018, doar pentru Australian Open, Rafa a revenit la imaginea din adolescență.
Rafael Nadal se află în ultimul an al unui contract semnat în 2014, pe cinci ani, în valoare de 50 de milioane de dolari (10 milioane de dolari pe an) și, potrivit publicației spaniole OK, a amenințat că va urma modelul lui Roger Federer în cazul în care americanii nu vor găsi resursele de a-i satisface pretențiile. Roger Federer a avut contract până în martie 2018, iar la Wimbledon a apărut în premieră în echipament Uniqlo, japonezii oferindu-i un contract de 300 milioane de dolari pe 10 ani.
Nike ar putea, astfel, să îi piardă pe cei mai de succes doi tenismeni din istoria tenisului, în aceeași vară. Federer, deținător a 20 de titluri de Mare Șlem, a cerut contract pe viață – și nu l-a primit. Nadal (17 titluri de Mare Șlem) cere acum un cec echivalent cu cel primit de elvețian din Japonia.
În 2018, americanii au adăugat-o în portofoliul lor pe Simona Halep – liderul mondial din tenisul feminin, iar mutarea s-a dovedit a fi cum nu se poate mai inspirată, românca reușind să câștige primul titlu de Mare Șlem al carierei la prima prezență pe tabloul principal în echipament Nike.
Serena Williams și Maria Șarapova sunt alte două nume uriașe ale generației ’80 care îți termină contractele cu Nike în 2018. Rusoaica este în situația cea mai complicată: firma americană a dat-o afară din echipă în martie 2016, la izbucnirea scandalului de dopaj cu Meldonium, apoi a revenit asupra deciziei. Șarapova deține un contract în valoare de 70 milioane de dolari, pe 8 ani.
Tennis World anunță că interesată de a-i oferi un contract substanțial spaniolului Rafael Nadal ar fi Under Armour, o altă firmă americană.
Cum arată distribuția firmelor de echipament sportiv în actualul Top 10 ATP (valabil în timpul turneului de la Wimbledon):
1. Rafael Nadal – Nike
2. Roger Federer – Uniqlo (fost Nike)
3. Alexander Zverev – Adidas
4. Juan Martin del Potro – Nike
5. Marin Cilic – Fila
6. Grigor Dimitrov – Nike
7. Dominic Thiem – Adidas
8. Kevin Anderson – Lotto
9. David Goffin – Aesics
10. John Isner – Fila
*Novak Djokovic îi ia locul lui David Goffin în Top 10 de luni, 16 iulie, ca urmare a triumfului de la Wimbledon. Sârbul poartă echipament Lacoste și încălțăminte Aesics