Simona Halep a mai primit o veste bună în perspectiva noului sezon competițional. Australian Open nu este singurul turneu la care beneficiază de un wildcard.
Se va întâmpla și în cazul Auckland WTA, unde va avea să se pregătească pentru primul Grand Slam al anului. Competiția de 250 de puncte este programată în perioada 30 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025.
Datorită noii reguli impuse de diriguitorii WTA, fostul lider mondial are un sprijin în încercarea de a reveni în elita tenisului. Organizatorii turneelor de categoria mai sus menționată trebuie să acorde wildcard unei jucătoare importante care nu se mai bucură, din varii motive, de un loc bun în clasament. Dacă vine, evident, cu o solicitare în acest sens.
Grație wildcard-ului primit, Simona Halep va bifa cea de-a treia participare la turneul pregătitor pentru Australian Open. În precedentele nu a reușit să depășească faza sferturilor.
Nici de această dată nu-i va fi ușor, întrucât pe tabloul principal se vor afla alte câteva nume importante. De pildă, Naomi Osaka, Maddison Keys, Elise Mertens, Amanda Anisimova sau Emma Răducanu.
Recent, sportiva noastră a vorbit despre obiectivele trasate pentru 2025, dezvăluind că va lupta în primul rând pentru revenirea în top 100 WTA. I-ar fi suficiente, conform calculelor sale, aproximativ 900 de puncte.
„După ce am fost lăsată să joc, şi s-a decis doar o interdicţie de nouă luni, am cerut clasamentul, pentru că acum îmi dau seama cât de dificil este să aştepţi un wild card. Trebuie să te gândeşti: «Cum ar trebui să mă antrenez? Cum să mă pregătesc?» Deci toate astea sunt foarte obositoare. Am înţeles că consiliul jucătoarelor nu a vrut să-mi dea clasamentul pe care îl aveam în iulie anul trecut, şi nici WTA nu a fost de acord. Aşa că acest lucru a fost foarte dezamăgitor, pentru că eu chiar simt şi chiar cred că merit să mi-l recuperez. Nu m-am uitat niciodată la puncte în toată viaţa mea. Dar acum am verificat de câte puncte am nevoie pentru a intra în Top 100. Sunt aproximativ 900, aşa că voi vedea. Dacă sunt suficient de bună, voi fi acolo”, a declarat Halep pentru The Telegraph.
„După ce am fost lăsată să joc, şi s-a decis doar o interdicţie de nouă luni, am cerut clasamentul, pentru că acum îmi dau seama cât de dificil este să aştepţi un wild card. Trebuie să te gândeşti: «Cum ar trebui să mă antrenez? Cum să mă pregătesc?»
Deci toate astea sunt foarte obositoare. Am înţeles că consiliul jucătoarelor nu a vrut să-mi dea clasamentul pe care îl aveam în iulie anul trecut, şi nici WTA nu a fost de acord. Aşa că acest lucru a fost foarte dezamăgitor, pentru că eu chiar simt şi chiar cred că merit să mi-l recuperez. Nu m-am uitat niciodată la puncte în toată viaţa mea. Dar acum am verificat de câte puncte am nevoie pentru a intra în Top 100. Sunt aproximativ 900, aşa că voi vedea. Dacă sunt suficient de bună, voi fi acolo”, a declarat Halep pentru The Telegraph.
La Australian Open, jucătoarea din Constanța va trebui să treacă prin calificări pentru a fi prezentă pe tabloul principal, dar această situație nu a deranjat-o. Drept dovadă, le-a mulțumit organizatorilor pentru wildcard.
„Gândul de a mă întoarce în Australia după trei ani este entuziasmant și sunt foarte recunoscătoare turneului pentru această oportunitate. Am muncit din greu pentru a mă pregăti pentru sezonul 2025. Openul Australian mi-a oferit unele dintre cele mai bune momente din cariera mea, așa că abia aștept să mă întorc la Melbourne și să joc în fața fanilor australieni”, a transmis ea.
„Gândul de a mă întoarce în Australia după trei ani este entuziasmant și sunt foarte recunoscătoare turneului pentru această oportunitate. Am muncit din greu pentru a mă pregăti pentru sezonul 2025.
Openul Australian mi-a oferit unele dintre cele mai bune momente din cariera mea, așa că abia aștept să mă întorc la Melbourne și să joc în fața fanilor australieni”, a transmis ea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER