Ni(mi)ck de făcut pentru Kyrgios, la Madrid: Rafa Nadal trece în viteză de imprevizibilul australian spre sferturi, dominând chiar și la numărul de ași
Rafael Nadal (5 ATP) a trecut în viteză de Nick Kyrgios (20 ATP), 6-3, 6-1, în doar 71 de minute, calificându-se astfel în sferturile de finală de la Madrid.
Conștient de pericolul reprezentat de inprevizibilul Kyrgios, Nadal a intrat montat în partidă, a deschis jocul cu as, apoi a trimis alte semnale cu forehandul și contrascurte de efect. Astfel a ajuns ibericul la șansă de break încă din game-ul patru și, cu ajutor din partea fileului, care a p[rbu;it traiectoria unei mingi la câțiva centimetri de plasă, Rafa a pus pe tabelă prima diferență de două jocuri, la 3-1.
Imaginea zilei: în lojă cu Ilie Năstase și Nadia Comăneci, Ion Țiriac s-a străduit să îi explice lui Bernie Ecclestone acțiunea din teren
Intrat în meci cu o atitudine reverențioasă în fața lui Nadal, deloc caracteristică, Kyrgios a reușit totuși re-break-ul imediat, cu finalizări spectaculoase la plasă. A fost însă singurul moment în care australianul a produs stricăciuni în armura „Matadorului”.
Asta și pentru că, în cele mai multe minute din meci, Kyrgios nu și-a arătat colții, nu a părut că are încredere deplină în șansele sale, iar peste toate astea, pe fața lui s-au citit urmele unei suferințe fizice, greu de intuit altfel. În declarațiile dinaintea partidei, australianul recunoștea supremația „Regelui Zgurii”: „cred că este cel mai bun zgurist din lume, cel mai bun jucător pe zgură din toate timpurile. Va fi favoritul uriaș al meciului. Întotdeauna va fi greu pentru orice australian să vină să joace cu Rafa pe zgură, dar simt că dacă aleg stilul de joc potrivit, încerc să joc și sunt determinat, mă pot descurca destul de bine„. Obrăznicia vecină cu impertinența teribilistă, care l-a făcut să câștige primul meci direct mai întâi cu Nadal, apoi cu Federer și Djokovic, a lipsit acum și înaintea partidei, și pe teren. Nick nu a fost nici determinat la nivelul necesar, nici inspirat ]n puncte consecutive, iar de partea cealaltă a fileului. Nadal scuturase cu putere rugina din jocul cu Fognini.
Forehandul spaniolului a sărutat linie după linie, lungul de linie a zburat pe lângă Kyrgios, iar mai mult, Rafa a sancționat prompt tentativele de serviciu-voleu ale australianului, prin retururi în picioare sau care l-au prins încă în tranziție pe Nick.
Nadal a luat break-ul decisiv al primului set în game-ul șase, pe o dublă greșeală a australianului, și a defilat mai departe spre setul doi, cu două jocuri albe pe serviciu.
Cele 16 puncte care au decis setul doi
În mare parte, primul game din setul doi l-a îngropat pe Kyrgios. Nadal a avut nervii mai tari, adjudecându-și break-ul după 16 puncte intense. Iar mai apoi, 12 din următoarele 13 puncte au mers în contul lui Rafa, ducându-l pe iberic la 4-0. Apostrofat din tribună pentru jocul slab, australianul a luat totuși game-ul de onoare, iar Nadal a pus capăt meciului, cu un ultim break, al cincilea al zilei, reușind să câștige chiar și duelul așilor – 5-3.
Sferturile de finală din turneului Masters 1000 de la Madrid:
- Borna Coric – Dominic Thiem (cap de serie 8)
- Pablo Cuevas – Alexander Zverev
- David Goffin (cap de serie 9) – Rafael Nadal (cap de serie 4)
- Kei Nishikori (cap de serie 6) – Novak Djokovic (cap de serie 2)