Garbine Muguruza s-a calificat în premieră în optimile turneului de la Madrid. Jucătoarea spaniolă se plângea la începutul acestei luni că așteptările celor din jur o apasă și o trag în jos. „Nu știu ce are lumea cu mine. Toți se așteaptă ca eu să fiu următoarea Serena Williams. Este complicat. Este dificil să câștigi turneu de turneu, mai ales atunci când ai un stil de joc ca al meu. Sunt o jucătoare agresivă, care își asumă multe riscuri. De aceea fac și multe lovituri câștigătoare, dar și greșeli. Din această cauză, sunt obișnuită să pierd meciuri”.
Luni, târziu în noapte, Muguruza a scos din joben o revenire spectaculoasă în fața experimentatei Donna Vekic, s-a impus cu 2-6, 6-4, 6-1, încheind cu 32 winners și 35 unforced errors, și, pentru moment, a rupt o barieră psihologică importantă pe teren propriu, acolo unde sportiva cu origini venezuelene se lovea de un blocaj similar celui îndurat de jucătoarele franceze la Paris, pe zgura de pe Chatrier, sau de Stossur – la Melbourne.
„Am simțit că am în fața mea o jucătoare de Top 10. A jucat foarte bine. Dar eu nu mi-am pierdut nicio clipă încredere că pot câștiga„, a declarat după meci Garbine. Numărul trei mondial o înfruntă în optimi pe mai tânăra Daria Kasatkina, favorită 14, cea care, în primul meci jucat la vârsta de 21 de ani a luat un start ezitant împotriva Soranei Cîrstea, însă de îndată ce a luat pulsul partidei a pornit glonț spre tabloul de 16, cu zece game-uri câștigate din ultimele 11 disputate.
Eroina zilei a fost însă o altă iberică. Muncitoarea, neobosita și incredibil de inimoasa Carla Suarez Navarro. După două ore și 15 minute de luptă, iberica a reușit să pună punct meciului de o manieră incredibilă: a servit, a făcut pasul în teren pentru un atac cu dreapta în lung de linie, apoi, forțată să se retragă în zona de confort, înapoia liniei de fund a terenului s-a dezechilibrat, a returnat mingea din cădere, iar scurta sa neortodoxă plus ineditul situație, au făcut-o pe Elina Svitolina să nu poată pune mingea în teren unei sporgive căzute la pământ, dar revenite imediat pe picioare, cu o agilitate de felină. Meciul s-a închis cu acest punct incredibil, la a cincea minge de meci a jucătoarei de doar 1,62 m.
De las victorias más épicas que le recuerdo a Carla Suárez. Por juego, por la rival y porque levantó un set en contra. 2-6, 7-6 (3), 6-4 vs Svitolina (4). pic.twitter.com/s59HPdU9Xq — Javier Barco (@Javibarco7) May 8, 2018
De las victorias más épicas que le recuerdo a Carla Suárez. Por juego, por la rival y porque levantó un set en contra.
2-6, 7-6 (3), 6-4 vs Svitolina (4). pic.twitter.com/s59HPdU9Xq
— Javier Barco (@Javibarco7) May 8, 2018
Distribuția completă a optimilor:
Octavos de final @WTA: 🇷🇴 Halep vs 🇨🇿 Kr. Pliskova 🇺🇸 Stephens vs 🇨🇿 Ka. Pliskova 🇪🇸 Muguruza vs 🇷🇺 Kasatkina 🇨🇿 Kvitova vs 🇪🇪 Kontaveit 🇫🇷 GarcÃa vs 🇩🇪 Goerges 🇺🇸 Pera vs 🇪🇸 Suárez Navarro 🇷🇺 Sharapova vs 🇫🇷 Mladenovic 🇳🇱 Bertens vs 🇩🇰 Wozniacki — Mutua Madrid Open (@MutuaMadridOpen) May 8, 2018
Octavos de final @WTA:
🇷🇴 Halep vs 🇨🇿 Kr. Pliskova 🇺🇸 Stephens vs 🇨🇿 Ka. Pliskova 🇪🇸 Muguruza vs 🇷🇺 Kasatkina 🇨🇿 Kvitova vs 🇪🇪 Kontaveit
🇫🇷 GarcÃa vs 🇩🇪 Goerges 🇺🇸 Pera vs 🇪🇸 Suárez Navarro 🇷🇺 Sharapova vs 🇫🇷 Mladenovic 🇳🇱 Bertens vs 🇩🇰 Wozniacki
— Mutua Madrid Open (@MutuaMadridOpen) May 8, 2018
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER