Nole e din nou în altă viteză!** Doar 7 game-uri pierdute de Djokovic în primele două partide la US Open

Novak Djokovic își salvează la maxim energia în vederea tururilor superioare de la US Open. Dacă Federer fusese supranumit „expresul”, pentru ușurința și rapiditatea cu care își elimina adversarii, aceeași sintagmă i s-ar potrivi și numărului doi mondial.

După un 2012 mai degrabă modest, în care a câștigat doar Australian Open-ul (dintre turneele de Grand Slam), Nole a revenit la forma din 2011, când părea de neoprit. După un tur întâi facil, în care i-a cedat doar două game-uri italianului Paolo Lorenzi, Nole a trecut și de adversarul din turul doi la fel de ușor: a fost 6-2, 6-1, 6-2 pentru fostul număr unu mondial în disputa cu brazilianul Rogerio Dutra Silva.

Sârbul de 25 de ani a petrecut doar o oră și 39 de minute în disputa cu ocupantul poziției 112 în ierarhia ATP, pierzând doar 13 puncte pe propriul serviciu.

Au fost condiții diferite față de primul meci, când am jucat în sesiunea de seară. Nu știam foarte multe despre adversarul meu, nu l-am văzut niciodată jucând și, în general, ăsta e un dezavantaj, mai ales în debutul partidelor. Dar am jucat din nou bine pe durata întregului meci, sunt bucuros că reușesc să îmi păstrez același nivel„, a explicat Nole, conform atpworldtour.com.

US Open-ul este un turneu special pentru Djokovic, care a reușit să joace prima finală de Grand Slam la Flushing Meadows. Se întâmpla în 2007, când sârbul a fost nevoit să se recunoască învins de Federer. De atunci, Nole a cucerit cinci turnee de Mare Șlem.

Publicat: 01 09. 2012, 13:27
Actualizat: 01 09. 2012, 13:28