Novak Djokovic continuă să defileze. Sârbul, de șapte săptămâni lider ATP, a ridicat duminică seara al nouălea trofeu în 2011, după ce a trecut în finala de la Montreal de Mardy Fish, 6-2, 3-6, 6-4. Diferența dintre el și „secundul” Nadal a crescut la 2.000 de puncte.
După un sezon perfect pe zgură și pe iarbă care l-au propulsat pe locul 1 ATP, Novak (24 de ani) adună victorie după victorie și pe hard. El nu a avut adversar nici la turneul de la Montreal, unde a ajuns fără dificultate în ultimul act, doar finalistul Mardy Fish reușind să îi „fure” un singur set.
Cu un record de 53 de victorii în acest an și o singură înfrângere, anexându-și la palmares încă un trofeu de Masters Series, Djokovic scrie noi recorduri în tenisul masculin. Astfel, grație succesului din Canada, Nole este primul jucător din istorie care a cucerit în același sezon cinci turnee de Masters Series: Indian Wells, Miami, Madrid, Roma și Montreal. Iar recordul poate fi îmbunătățit chiar în această săptămână, la Cincinnati.
„Sunt conștient de anul fantastic pe care l-am avut și de performanțele reușite, dar nu mă gândesc câte meciuri voi pierde, ci câte voi câștiga. Atât timp cât îmi place ceea ce fac, cred că merg în direcția care trebuie”, a spus Nole. Mai mult, sârbul a devenit primul jucător de la Pete Sampras la Hong Kong în 1993 care câștigă prima competiție disputată ca lider al ierarhiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER