Nostalgie și flori. Amestec de arome și ciocnire cu trecutul la Roland Garros. Reportaj din inima Franței

Steagul României flutură deasupra complexului de la Roland Garros. Opt steaguri se văd de departe, de cum pășești pe porțile dinspre Auteuil: două cu însemnele Federației Franceze, două în albastru-alb-roșu – cum îi arbora lui Platini & Co pe la toate turneele finale, unul în roșu și galben – pentru izbânda lui Nadal – ruginit aproape în suportul său de la cele zece succese strânse de iberic, unul pentru neutra Elveție, unul pentru Letonia și unul pentru România Simonei Halep.

Foto: Cezara Paraschiv

După o primă doză din injecția cu „mândru că sunt român”, alte culori calde dezmiardă retina.

Jos, chiar în fața ochilor, trandafirii se asortează cu zgura. Sau zgura cu trandafirii, pentru că roșul prafului care acoperă terenurile de tenis poate fi atât de diferit de la un turneu la altul. Și împreună, se aliniază cromaticii siglei inconfundabile a Roland Garros-ului.

Foto: Cezara Paraschiv

Între cele două nivele, e cuprinsă istoria. Istoria turneului și o parte a istoriei tenisului. Și a Parisului.

2018 este anul în care francezii îl comemorează pe Roland Garros. Excelentul pilot de avion care a pierit cu o lună înainte de încheierea Primului Război Mondial și cu o zi înainte ca acesta să împlinească 30 de ani. Roland Garros iubea tenisul și participa cu religiozitate la toate partidele jucate pe terenurile din apropiere, în perioada studenției. Ulterior, a ajuns un simbol al tenisului.

Foto: Cezara Paraschiv

La 100 de ani de la moartea lui Roland Garros, turneul le propune fanilor o expoziție inedită în cadrul muzeului și o întâlnire nostalgică cu trecutul tenisului. De la fotografiile alb-negru ale omului care flirta cu norii, până la personajele desprinse din altă epocă care dau binețe spectatorilor la intrările în arene, și până la jucătorii îmbrăcați în haine ușor îngălbenite, purtând rachete care l-ar face să zâmbească nostalgic pe Ilie Năstase.

Foto: Cezara Paraschiv

E vremea Simonei, dar pe aleile de la Roland Garros rămâne, mereu, și vremea lui Ilie, sau a lui Nasty – cum îl știe lumea întreagă. A primului număr unu și a campionului din 1973, de la Paris. Pentru că așa cum e moto-ul acestei ediții a French Open-ului, emoțiile dăinuie. Și descătușările.

Iar la Roland Garros, din fotografii uriașe, îți poate zâmbi oricând peste umăr, sau dindărătul unei dezmierdări drăgăstoase, un tip ca Rafa Nadal, aflat în culmea fericirii. Francezii au adus trecutul
lui 2017 în viitorul și prezentul lui 2018. Ce altceva îți poți dori?

Atunci e acum. Foto: Cezara Paraschiv