Coco Gauff (20 de ani – 3 WTA), jucătoarea de tenis care este supranumită de americani și drept „noua Serena Williams”, a mărturisit într-un comentariu postat în mediul online că s-a simțit umilită pentru modul în care arată, motiv pentru care a avut o cădere nervoasă și a izbucnit în lacrimi.
Totul din cauza criticului de modă Recho Omondi, care a distrus prin doar câteva cuvinte felul în care Gauff a apărut pe coperta unei ediții a celebrei reviste Vogue.
Coco Gauff sau „noua Serena Williams”, așa cum îi mai spun americanii, este una dintre cele mai apreciate jucătoare din circuitul de tenis feminin, ocupând în prezent poziția a 3-a în clasamentul WTA. În vârstă de doar 20 de ani, Gauff a cucerit deja 7 titluri WTA în cariera de simplu, între care și un Grand Slam, respectiv US Open 2023.
Muțumită succesului pe care îl are la nivel mondial, Coco Gauff a avut recent oportunitatea de a apărea și pe coperta unei ediții a celebrei reviste Vogue. Talentata americancă a pozat într-un pictorial incendiar, pentru care a ales să îmbrace, printre altele, o rochie realizată de Michael Kors. De asemenea, și-a aranjat părul la celebra Lacy Redway din New York, iar machiajul i-a fost realizat de Raisa Flowers.
View this post on Instagram A post shared by Coco Gauff (@cocogauff)
A post shared by Coco Gauff (@cocogauff)
Cu toate acestea, apariția ei din Vogue nu a fost apreciată de toți crticii. Recho Omondi, gazda unui show de specialitate, intitulat „The Cutting Room Floor”, a criticat-o pe Coco Gauff într-un dialog cu stilistul Law Roach.
Racho Omondi l-a distrus pe fotograful care a realizat pictorialul cu Coco Gauff și a spus că imaginile imortalizate nu sunt nici pe aproape de a fi unele reușite:
„Nu aș avea niciodată încredere în Annie Leibovitz (n.r. – persoana care a realizat fotografiile) să îmi facă poze. Imaginile cu Coco sunt un exemplu de «așa nu»”, a răbufnit Racho Omondi, în ciuda faptului că Law Roach și-a exprimat aprecierea vizavi de pozele pe care Annie Leibovitz i le-a realizat atât lui Gauff, cât și actriței Zendaya Coleman, într-un alt pictorial.
Episodul respectiv al show-ului „The Cutting Room Floor” a fost urmărit și de Coco Gauff, iar jucătoarea de tenis din Statele Unite ale Americii a fost profund afectată de criticile primite:
„Bună! Îți înțeleg opinia, dar atunci când critici te rog să ai în vedere și sentimentele persoanei care apare pe copertă. Una este să spui că pozele nu sunt frumoase, alta este să spui că puteau fi realizate mai bine”, a reacționat Coco Gauff.
Law Roach on his experience with Annie Leibovitz and how he wanted Annie to shoot Zendaya for her Vogue cover pic.twitter.com/VC711gYqYa — beyza is with chandler (@beyzanurapaydin) May 10, 2024
Law Roach on his experience with Annie Leibovitz and how he wanted Annie to shoot Zendaya for her Vogue cover pic.twitter.com/VC711gYqYa
— beyza is with chandler (@beyzanurapaydin) May 10, 2024
La comentariul postat de Coco Gauff a reacționat și Racho Omondi, care a ținut să îi precizeze jucătoarei de tenis că a criticat doar modul în care au fost realizate pozele:
„Ești superbă! Fără dubii! Eu vorbeam exclusiv despre modul în care a fost filmat pictorialul. A fost mai degrabă o critică a modului în care au fost realizate fotografiile, nu a subiecților în sine. Te iubim, Coco”, a spus Omondi.
Cu toate acestea, Gauff a ținut din nou să îi precizeze că un astfel de comentariu poate afecta din punct de vedere emoțional:
„Mulțumesc și știu asta! Am simțit că pictorialul ar fi putut ieși mai bine, dar asta e. La început m-am simțit bine, dar după ce am văzut toată această conversație am început să plâng și nu m-am mai simțit bine. Știu că nu sunt cea mai frumoasă sau vreun model, dar puteai să spui asta într-un alt mod. Ține cont de puterea cuvintelor atunci când critici”, a completat Coco Gauff.
Coco is such a sweet and smart young woman. It hurt my heart when she said she knows she’s not the prettiest 😩. pic.twitter.com/JI3kulWUc7 — is it summer yet ? 🥔 🍟 🦒 🐿️ 🟧 (@mmkayrulz) May 11, 2024
Coco is such a sweet and smart young woman. It hurt my heart when she said she knows she’s not the prettiest 😩. pic.twitter.com/JI3kulWUc7
— is it summer yet ? 🥔 🍟 🦒 🐿️ 🟧 (@mmkayrulz) May 11, 2024
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER