Novak Djokovic ar putea rata US Open. Fostul număr 1 mondial acuză probleme medicale și se află în prezent în Toronto pentru a investigații amănunțite, informează presa din Serbia, citându-l pe medicul echipei de Fed Cup a Serbiei.
„Are o contuzie cauzată de numărul mare de jocuri. Novak este în Toronto pentru a efectua teste amănunțite”, a declarat Zdenko Milinkovic, care a precizat că problema lui Djokovic este la cotul mâinii drepte.
De altfel, Djokovic s-a retras în sferturi la turneul de la Wimbledon din cauza aceleeași probleme, iar Sportski Zurnal notează că sportivul sârb ar putea lipsi 12 săptămâni.
Novak Djokovic este câștigător a 12 turnee de Grand Slam, iar la US Open a triumfat de două ori: în 2011 și în 2015. Cea de-a 137-a ediție a turneului american se va desfășura în perioada 28 august – 10 septembrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER