Novak Djokovic are voie, în sfârșit, să meargă în SUA! Decizia Senatului american îi da drept de joc sârbului la US Open
Novak Djokovic (35 de ani, locul 2 ATP) nu a putut juca la Indian Wells și Miami, din cauza faptului că persoanelor nevaccinate le-a fost interzis să intre în Statele Unite ale Americii. Senatul american a votat pentru ridicarea restricțiilor, iar „Nole” poate călători, în sfârșit, peste Ocean.
Novak Djokovic va avea drept de joc la turneul de Grand Slam de la US Open, în urma deciziei adoptate de Senatul din SUA, care a eliminat restricțiile împotriva Covid-19. Până acum, Departamentul de Stat le cerea cetățenilor străini dovada vaccinării pentru a intra pe teritoriul SUA.
Novak Djokovic are voie, în sfârșit, să meargă în SUA! Decizia Senatului american îi da drept de joc sârbului la US Open
După decizia Senatului american de a pune capăt stării de urgență referitoare la sistemul de sănătate publică privind Covid, Novak Djokovic, triplu campion la US Open, va avea șansa de a lupta pentru al patrulea trofeu la Flushing Meadows și al 23-lea de Grand Slam al carierei, notează Sky Sports.
Djokovic a triumfat la Australian Open și s-a întors în fotoliul de lider mondial în acest sezon, dar a picat între timp a picat pe 2 ATP, din cauza ratării participării la Indian Wells și Miami.
Djokovic a cerut o permisiune specială de a intra în Statele Unite pentru a juca la cele două competiții din seria Masters, dar Departamentul pentru Securitate Internă din SUA a refuzat solicitarea sârbului.
Novak Djokovic a ratat participarea la Indian Wells și Miami din cauza statutului său legat de vaccinare
Andrea Gaudenzi, președintele ATP, a reacționat în momentul în care Novak Djokovic a primit interzis la Indian Wells și Miami: „Decizia este nefericită, nu doar pentru el, ci și pentru turneele și fanii noștri, mai ales având în vedere relaxarea restricțiilor Covid-19 în întreaga lume și în SUA. El este jucătorul numărul 1 în lume și toată lumea din tenis își dorește ca el să aibă șansa de a concura la cele mai mari evenimente ale noastre”, a declarat Gaudenzi.
Djokovic a jucat ultima oară la Indian Wells și Miami în anul 2019. Totuși, el a mai intrat în SUA după izbucnirea pandemiei și chiar a concurat la US Open 2021.
Anul trecut, Djokovic nu a mai fost primit însă peste Ocean, întrucât Guvernul Biden a introdus vaccinarea obligatorie ca și condiție obligatorie pentru a călători în SUA.