Novak Djokovic a lansat un atac fără precedent la adresa rivalului său, Rafael Nadal, după ce a cucerit un nou trofeu la turneul Masters 1000 de la Paris.
Fără a-i menționa numele spaniolului, sârbul a lansat săgeți către rivalul său de peste un deceniu. Djokovic a recunoscut că și-a propus să cucerească un număr cât mai mare de trofee, spre deosebire de Nadal, care susține că nu a avut țelul să doboare toate recordurile.
„Caut să bat toate recordurile posibile, toate care pot fi doborâte. Nu am avut niciodată vreo problemă să spun acest lucru. Și de aceea oamenii nu mă plac. Nu am pretins, ca alte persoane… să spun că nu este ținta mea, apoi să mă comport diferit… Întotdeauna am încercat să fiu consecvent cu ceea ce cred.
În ce privește numărul de titluri ATP, orice este posibil. De ce nu aș încerca să bat și acel record? Acum am 12 trofee mai puțin decât Connors, dar în același timp mai am în față câțiva ani de tenis productiv.
Încerc să fiu un elev bun și să țin pasul cu numerele, dar în același timp, știți, aș vrea să-mi pot îndrepta atenția pur și simplu spre următoarea provocare. Cât timp voi juca, aceasta va fi mentalitatea care o voi hrăni.
Încerc să mă bucur de aceste momente, care acum înseamnă și cântăresc dublu. Dacă iei în considerare acest stagiu a vieții și carierei mele, să câștig un turneu atât de mare…
Poate părea o rutină pentru unii, dar fiecare triumf la nivel de Masters sau Grand Slam înseamnă imens pentru mine”, a mărturisit Djokovic, potrivit The Tennis Letter.
Replica lui Djokovic vine la două luni după ce Rafael Nadal transmitea că sârbul ar fi devenit de-a dreptul frustrat dacă nu ar fi devenit jucătorul cu cele mai multe trofee de Grand Slam.
„Pentru el ar fi fost o frustrare mai mare dacă nu ar fi ajuns acolo. Poate de aceea a și reușit, pentru că și-a împins ambiția până la maximum.
Și eu am avut obiective, dar cu o ambiție sănătoasă care mi-a permis să văd lucrurile dintr-o altă perspectivă. Să nu fiu frustrat, să nu mă enervez pe teren mai mult decât e necesar atunci când lucrurile nu mergeau bine”, spunea Nadal, în septembrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER