Novak Djokovic, atacat incredibil! Un fost campion la Wimbledon îl acuză de falsitate pe sârb: „Vrea să pară ceea ce nu este!”

Frederik Nielsen (39 de ani), fost campion la Wimbledon în proba de dublu, a lansat un atac neașteptat la adresa lui Novak Djokovic (36 de ani), deținătorul recordului de 23 de titluri de Grand Slam.

Cu toate că are lumea la picioare după ce a triumfat la Roland Garros și a devenit cel mai mare jucător de tenis din toate timpurile, nu toți îl plac pe Novak Djokovic.

Novak Djokovic, atacat incredibil! Un fost campion la Wimbledon îl acuză de falsitate pe sârb: „Vrea să pară ceea ce nu este!”

Înaintea turneului de la Wimbledon, Novak Djokovic (2 ATP) a fost luat în colimator de danezul Frederik Nielsen! Acesta l-a apărat pe Holger Rune (6 ATP) de criticile pe care le-a primit în ultimele săptămâni, comparându-l pe conaționalul său cu cel mai bun tenismen al planetei, Novak Djokovic.

În acest context, Djokovic a fost acuzat de Nielsen că nu este sincer: „Holger este un jucător de tenis foarte bun, întotdeauna foarte sincer cu el însuși și cu ceilalți. Vorbim despre un baiat cu mare personalitate, inteligent și care oferă răspunsuri originale. Rune este întotdeauna el însuși când joacă pe teren, spune totul fără teamă și nu-i pasă ce cred oamenii despre el.

Este exact opusul a ceea ce face Novak Djokovic, un tenismen care nu-mi place deloc! Nu este sincer cu el însuși, vrea mereu să arate altfel decât este în realitate și, în opinia mea, nu are nevoie”, a fost declarația dură pe care Frederik Nielsen, campion la Wimbledon 2012 alături de britanicul Jonathan Marray, a făcut-o despre Novak Djokovic, potrivit Tennis World USA.

Chiar și Simona Halep l-a criticat pe Novak Djokovic în trecut

Novak Djokovic are mulți dușmani în lumea tenisului, care l-au lovit pe sârb atunci când s-a aflat la pământ. Inclusiv Simona Halep l-a criticat pe campionul din țara vecină atunci când a mers nevaccinat în Australia și a fost expulzat din țara de la Antipozi:

„Cred că tenisul nu avea nevoie de aşa ceva, nici nu am fost prea mult implicată, eram în timpul turneului şi chiar nu îmi plac astfel de lucruri. Eu m-am vaccinat, aşa că sunt pro această treabă şi consider că, atunci când sunt reguli şi când specialiştii aşa spun, îi ascult”, a fost reacția lui Halep în cazul Djokovic.

Oricum, Nole” a reușit să treacă peste momentele de coșmar și le-a arătat tuturor de ce este în stare. Sârbul s-a întors triumfător la Australian Open în acest an, apoi s-a impus și Roland Garros, atingând recordul absolut de 23 de titluri majore.

Publicat: 30 06. 2023, 18:03
Actualizat: 30 06. 2023, 18:04