Novak Djokovic a defilat în finala de la Australian Open 2021, învingându-l pe Daniil Medvedev cu scorul de 7-5, 6-2, 6-2! Iar spectacolul din teren s-a mutat la ceremonia de decernare a trofeului.
Daniil Medvedev (24 de ani) și Novak Djokovic (33 de ani), finaliștii de la Australian Open, au avut discursuri spontane la festivitatea de premiere! Schimbul de replici dintre cei doi a fost savuros.
Novak a cucerit duminică al 18-lea titlu de Grand Slam al carierei și al 9-lea de la Australian Open, iar Daniil și-a scos pălăria în fața sârbului. Campionul l-a impresionat și prin caracterul său pe învinsul din finală.
Daniil Medvedev a dezvăluit că Novak Djokovic s-a comportat deosebit cu el pe vremea când rusul era un jucător anonim: „Felicitări lui Novak Djokovic, a câștigat 9 finale aici, eu am pierdut una, așa că ce pot să mai spun… Îmi aduc aminte că mă aflam pe locul 500 și m-am antrenat cu tine, iar tu vorbeai la fel cum o făceai cu un prieten. Te vedeam ca pe Dumnezeu, iar asta a însemnat mult pentru mine”, a fost discursul impresionant al lui Medvedev.
"The guy [@DjokerNole] was a god for me." Story time with our #AO2021 runner-up, @DaniilMedwed 📚👏#AusOpen pic.twitter.com/OSoW8HLuJS — #AusOpen (@AustralianOpen) February 21, 2021
"The guy [@DjokerNole] was a god for me."
Story time with our #AO2021 runner-up, @DaniilMedwed 📚👏#AusOpen pic.twitter.com/OSoW8HLuJS
— #AusOpen (@AustralianOpen) February 21, 2021
Cuvintele rusului l-au mișcat pe campionul Novak Djokovic, care a avut o replică pe măsură! Liderul mondial i-a reproșat lui Daniil Medvedev, în glumă, că nu l-a mai sunat pentru a se antrena împreună: „Ești un băiat bun, o persoană deosebită! Ar trebui să petrecem mai mult timp împreună, dar nu m-ai mai sunat în ultimii ani! Ești unul dintre cei mai buni jucători și va veni vremea când vei ridica un trofeu de Grand Slam deasupra capului. Vă rog să îl aplaudați pentru că a câștigat 20 de meciuri la rând până astăzi”, a transmis Novak Djokovic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER