Novak Djokovic, discurs superb despre Simona Halep și România: „Este extraordinar că aceste țări mici se descurcă atât de bine” | VIDEO
Novak Djokovic (1 ATP) și Simona Halep (4 WTA) au participat, duminică seară, la Dineul Campionilor, organizat la Guildhall, în Londra. Cei doi au triumfat la Wimbledon, iar sârbul a avut cuvinte de laudă la adresa româncei.
Simona Halep a strălucit la eveniment, sportiva din România purtând o rochie elegantă, de culoare neagră. Djokovic s-a ridicat, de asemenea, la nivelul așteptărilor, sârbul schimbând echipamentul alb, de la Wimbledon, cu un costum negru. Cei doi s-au fotografiat ținând în mâini trofeele câștigate.
Prezent pe scenă alături de Simona Halep, Novak Djokovic a avut numai cuvinte frumoase la adresa României și a campioanei de la Wimbledon: „Simona cunoaște jocul, are spirit de luptă, acum are și experiență. Este extraordinar să știi că țări mici, precum România și Serbia, care sunt și vecine, se descurcă atât de bine pe scena mondială”.
Printre celebritățile care au mai luat parte la eveniment se numără Todd Woodbridge, Rod Laver, Susan Johnson sau Chris Wilkinson.
Simona Halep a învins-o, sâmbătă, 13 iulie, pe Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2, câștigând cel de-al doilea trofeu de Grand Slam al carierei sale.
Djokovic a reușit și el să câștige finala masculină de la Wimbledon, impunându-se în fața lui Roger Federer, cu scorul de 7-6(5), 1-6, 7-6(4), 4-6, 13-12(3). Astfel, sârbul i s-a alăturat campioanei din România la petrecerea de celebrare a evenimentului sportiv.