Novak Djokovic este un model pentru Simona Halep, dar un alt mare campion a impresionat-o: „Un geniu, întotdeauna l-am admirat”

Novak Djokovic și Roger Federer sunt modelele Simonei Halep, iar jucătoarea noastră a recunoscut că elvețianul este chiar un geniu, din punctul ei de vedere.

Simona Halep a dezvăluit cu ce a impresionat-o Novak Djokovic, care nu se dă bătut chiar și atunci când are dureri foarte mari, așa cum s-a întâmplat la primul Grand Slam din acest an, cel de la Australian Open.

Novak Djokovic (33 de ani) a adunat 311 săptămâni în fruntea clasamentului ATP, cu una mai mult decât Roger Federer (39 de ani). Campionul din Serbia a fost numărul 1 mondial în cinci perioade, ultima începând-o pe 3 februarie 2020. Totodată, sportivul din țara vecină a încheiat șase sezoane pe prima poziție a clasamentului.

Simona Halep, laude pentru Djokovic și Federer: „Este un geniu!”

„Djokovic e un sportiv-exemplu, puterea lui de a sta în teren, de a nu ceda, chiar dacă are mici dureri, cheamă doctorul și așa mai departe. Faptul că se motivează la fel de bine în continuare e de apreciat”, a spus Simona Halep, la Digi Sport.

Românca i-a analizat pe scurt și pe Roger Federer și Rafael Nadal și crede că elvețianul nu se gândește deocamdată la retragere: „Întotdeauna l-am admirat pe Federer, e un geniu din punctul meu de vedere. Cred că va mai juca o perioadă de timp, se vede că o face cu pasiune. Nu știu cât va mai putea fizic, uzura se simte după atâția ani. Dar, dacă el spune că va juca la Wimbledon și la Jocurile Olimpice, așa se va întâmpla. Federer nu a avut așa multe accidentări pentru că tenisul este ușor pentru el. Nadal are un joc de uzură mai mare și de aceea a fost mai predispus la accidentări”.

Publicat: 17 03. 2021, 21:56
Actualizat: 19 03. 2021, 17:21