Liderul mondial Novak Djokovic (Serbia) va debuta, în sfârșit, în sezonul 2022, după ce a fost oprit de autoritățile din Australia să concureze la Grand Slam-ul său preferat.
Novak Djokovic și-a aflat adversarul pe care îl va întâlni la turneul ATP 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite)! Lorenzo Musetti (Italia, 57 ATP) va încerca să îi strice revenirea lui Nole în circuitul de tenis profesionist.
Dacă în Australia a rămas fără viză, Djokovic a fost primit cu brațele deschise la turneul din Emirate, programat în perioada 21 – 26 februarie! Lui Novak i-a fost acordată, în anul 2020, o „viză de aur”, respectiv rezidență pentru 10 ani în Emirate, după ce a câștigat Dubai Open. De asemenea, campionul sârb deține o proprietate și este extrem de apreciat în zona arabă.
Novak Djokovic (34 de ani) joacă primul meci oficial după telenovela din Australia, întâlnindu-l în runda inaugurală de la Dubai pe Lorenzo Musetti (19 ani), un italian foarte talentat din noua generație. În momentul în care a aflat că a picat cu cel mai bun jucător al lumii, Musetti a fost vizibil dezamăgit.
Rafael Nadal (Spania, 5 ATP), marele rival al lui Novak Djokovic, nu s-a înscris la Dubai, preferând să meargă la Acapulco săptămâna viitoare. Spaniolul se va duela cu americanul Reilly Opelka (SUA, 20 ATP) la debutul în Mexic. Nadal a profitat de absența lui Djokovic de la Australian Open 2022, adjudecându-și al 21-lea titlu de Grand Slam al carierei.
Chiar dacă va evolua la Dubai, Novak Djokovic e în pericol să fie descalificat de la alte competiții importante, precum Indian Wells și Roland Garros, care impun vaccinarea obligatorie. Singurul turneu de top la care Nole este sigur că poate merge nevaccinat este cel de la Roma, în perioada 2 – 15 mai.
Într-o discuție cu jurnaliștii italieni, Valentina Vezzali, ministrul sportului din Italia, a menționat că turneul de la Roma va avea loc în aer liber, astfel că lui Novak Djokovic i se va permite să participe la competiția desfășurată pe zgură: „Este un sport în aer liber și nu este necesar certificatul de vaccinare!”, a spus Vezzali. „Deci, dacă Djokovic vrea să vină în Italia să joace, îl așteptăm aici! Poate face asta, dar fără a vizita hoteluri și restaurante”, a declarat ministrul Sportului din Italia.
Foto: Florin Claudiu Bălțătoiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER