Novak Djokovic, nemulțumit de formatul Cupei Davis: „Calendarul competiției este foarte, foarte rău”
Jucătoarul sârb Novak Djokovic, locul 1 ATP, s-a declarat nemulțumit de formatul actual al Cupei Davis, pentru că nu îi avantajează pe tenismenii de top, el propunând pentru această competiție pe echipe un sistem cu grupe și Final Four, care se să desfășoare pe parcursul a două săptămâni.
„Calendarul competiției este foarte, foarte rău. Mai ales pentru cei mai buni jucători. Meciurile au loc după Australian Open, Wimbledon sau US Open. Dacă joci finala la un astfel de turneu, trebuie să revii în Europa și să te adaptezi decalajului de fus orar în două-trei zile. Apoi treci de la o suprafață la alta și îți expui corpul riscului accidentărilor”, a afirmat liderul mondial, potrivit L’Equipe.
Jucătorul sârb dorește ca partidele din Cupa Davis să se dispute într-un interval de două săptămâni, o dată pe an sau la doi ani. „De ce nu ne-am putea imagina o competiție de două săptămâni, în fiecare an sau la doi ani, cu 16 echipe în patru grupe, care se desfășoare în patru locuri diferite, apoi un Final Four? Important este să-i atragi pe cei mai buni jucători din lume, pentru că nouă ne place să ne reprezentăm țările noastre la Jocurile Olimpice și la Cupa Davis, dar asta nu se poate întâmpla atât de frecvent”, a precizat tenismenul.
În acest sezon, Djokovic va pleca din Marea Britanie, de la turneul de la Wimbledon, în Argentina, pentru întâlnirea din cadrul sferturilor de finală ale Cupei Davis, programată între 17 și 19 iulie.