Novak Djokovic (1 ATP) s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului de la Paris, după ce l-a învins pe Grigor Dimitrov (27 ATP), cu scorul de 7-6(5), 6-4.
În primul set, ambii jucători au avut o performanţă impecabilă. Setul a ajuns în tie-break, unde Novak Djokovic s-a impus cu 7-5. În setul secund, Djokovic a reuşit un break în faţa jucătorului bulgar, obţinând victoria după aproximativ o oră şi 40 de minute de joc.
În finala turneului de la Paris, Novak Djokovic se va înfrunta cu câştigătorul partidei dintre Denis Shapovalov (28 ATP) şi Rafael Nadal (2 ATP).
Turneul de la Paris dispune de premii totale în valoare de 5,791,280 de euro.
Câştigătorul ediţiei de anul trecut a turneului este Karen Khachanov, care l-a învins, în finală, pe Novak Djokovic, cu scorul de 7-5, 6-4.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER