Novak Djokovic sau Tomas Berdych? Serbia și Cehia își vor disputa Cupa Davis în acest an.

Serbia și Cehia își vor disputa în acest an Cupa Davis, după ce ambele națiuni au învins cu 3-2 în semifinale. Dacă cehii au făcut pasul în finală destul de lejer în partida cu Argentina, în schimb Serbia a revenit în stil de mare campioană în fața Canadei, de la 1-2.

Ajunse în faza semifinalelor, Serbia și Cehia și-au încordat mușchii și au chemat la lot aproape tot ce aveau mai bun la dispoziție în ATP. Vecinii l-au avut la dispoziție pe Novak Djokovic, numărul unu mondial, revenit în echipă după ce în 2012 a absentat de la Cupa Davis, în timp ce echipa Cehiei a profitat inclusiv de racheta numărul unu, Tomas Berdych. A lipsit doar Viktor Troicki, de la sârbi, jucător suspendat însă pentru doping.

Serbia a avut în față, la Belgrad, revelația acestui sezon, Canada, venită la Belgrad cu doi dintre cei mai promițători jucători din ATP, Milos Raonic și Vasek Pospisil. Avizați de serviciile foarte puternice ale nord-americanilor, sârbii și-au luat măsuri și au pus zgură în „Belgrad Arena”. Novak Djokovic a deschis seria semifinală cu o victorie clară în fața lui Vasek Pospisil, cu 6-2, 6-0, 6-4, însă canadienii au încercat să profite de șansa ivită și să forțeze chiar o prezență în finală. Milos Raonic și-a demonstrat abilitățile și pe zgură și l-a învins vineri pe Janko Tipsarevic în cinci seturi, pentru ca a doua zi canadienii să dea și marea lovitură: să câștige la dublu. Nenad Zimonjic a făcut pereche cu un jucător clasat pe locul 308 mondial, Ilija Bozoljac, în absența lui Troicki, în timp ce americanii au răspuns cu un dublu mai sudat, Pospisil / Nestor. Avantajul terenului propriu nu a contat, iar Canada a pus sub presiune Serbia chiar la ea acasă după ce s-a impus cu 3-2 la seturi, 10-8 în decisiv.  Azi, în ultima zi, Novak Djokovic și Janko Tipsarevic au refăcut ordinea. Nole a avut emoții doar în primul set cu Raonic, câștigat la tie-break. Următoarele două seturi și le-a adjudecat clar, 6-2, 6-2. Jucătorul numărul doi al sârbilor și-a făcut și el treaba cu Vasek Pospisil, impunându-se tot cu 3-0 la seturi, dar două câștigate în tie-break. Sârbii au avut totuși ceva emoții la ultimul joc, după ce Janko a ratat nu mai puțin de patru mingi de meci în tie-break.

Legea lui Berdych și Stepanek

Dacă Serbia s-a chinuit cu Canada, sau cel puțin a stat pe ghimpi o noapte, Cehia a câștigat mai clar decât o arată scorul în fața Argentinei. Tomas Berdych și Radek Stepanek au format același cuplu sudat din 2012, care a cucerit Cupa Davis, și au făcut 3-0 după primele două zile. În prima zi, Berdych a cedat un singur set în fața lui L. Mayer, în timp ce Stepanek a avut o misiune mult mai ușoară decât s-a așteptat cu Juan Monaco, scor 3-0. Berdych și Stepanek au obținut o victorie scurtă și la dublu, 3-0 cu Berlocq / Zeballos. La 3-0 la „general”, cu calificarea în buzunar, cehii nu au mai forțat și au trimis rezervele azi, pe Lukas Rosol și Jiri Vesely, astfel că rezultatul final s-a mai strâns. Zeballos și Mayer au obținut două victorii de palmares.

Serbia vs Cehia

Cehia și Serbia sunt două dintre echipele care s-au evidențiat în ultimii ani în Cupa Davis. Serbia, cu Novak Djokovic în echipă, a câștigat Cupa Davis în 2010. Rândul Cehiei a venit anul trecut, care a pus mâna pe trofeu cu aceeași titulari, Berdych și Stepanek. În drumul spre finală, Cehia a eliminat și Serbia, în sferturi, cu 4-1. Dacă liderii Cehiei au fost și atunci pe teren, în schimb, Novak Djokovic a absentat. Duelul din 2012 a fost însă un meci al revașei, după ce Serbia a eliminat Cehia în 2010, în semifinale. Cele două confruntări au fost și singurele din istoria celor două națiuni. Pe lângă titlul din 2012, Cehia mai are încă un trofeu în Cupa Davis, obținut în 1980. A mai jucat în alte două finale, în 1975 și 2009.

Finala Cupei Dvais va avea loc pe 15-17 noiembrie, la Belgrad

 

 

Publicat: 15 09. 2013, 22:13
Actualizat: 15 09. 2013, 22:23