Srdjan Djokovic, tatăl lui Novak, mesaj halucinant după ce fiul său a fost expulzat din Australia: „Tentativă de asasinat, cu 50 de gloanțe în pieptul lui”

novak djokovic tentativa asasinat 50 de gloante
Vezi galeria foto - 5 poze

Novak Djokovic, 34 de ani, e expulzat din Australia după procesul pierdut. Viza i-a fost anulată și trei ani ar putea primi interdicție de a mai intra în „Țara Cangurilor”.

Srdjan Djokovic, tatăl liderului ATP, a continuat seria declarațiilor controversate ca urmare a deciziei tribunalului federal din Australia.

Novak Djokovici a părăsit Australia, fiind îmbarcat la bordul unei aeronave a Emirates. Destinația sa e Dubai.

Srdjan Djokovic, tatăl lui Novak, mesaj halucinant după ce fiul său a fost deportat din Australia: „Tentativă de asasinat, cu 50 de gloanțe în pieptul lui”

Celebrul tenismen s-a aflat sub escorta poliţiei federale australiene, la aeroportul din Melbourne.

Novak Djokovici nu va putea să participe la Australian Open și va încerca la Roland Garros să câștige următorul titlu de Grand Slam, acum având 20 în palmares.

Srdjan Djokovici a comentat dur despre cazul fiului său, comparând totul cu o tentativă de asasinat.

„S-a oprit tentativa eșuată de asasinat împotriva celui mai bun atlet din lume, cu 50 de gloanțe în pieptul lui Novak. Și după toate astea, el oferă suport unui tânăr jucător de 17 ani (n.red. – s-a referit la Thanasi Kokkinakis care a câștigat primul său trofeu ATP, la Adelaide, și care are de fapt 25 de ani). Acesta este Nole: o ființă umană, un frate. Ne vedem la Paris!” a spus Srdjan Djokovici, potrivit Light Home.

Într-o conferință de presă părintele lui Novak Djokovic îi cerea Reginei Elisabeta să intervină în cazul fiului său. „Autocrația și-a arătat adevărata față astăzi. Contrar deciziei instanței independente din Australia, dictatorul Scott (n.red. – Morrison, premierul Australiei) a cerut reținerea fiului meu, campionul mondial Novak Djokovic, precum și deportarea și interzicerea lui în Australia timp de trei ani. Instanța a arătat că legea există în Australia, dar Scott (Morrison) a îndrăznit să ia justiția în propriile mâini.

Fac un apel către Regina Marii Britanii, Elisabeta, conducătoarea Commonwealth (n.red. – 53 de state), să intervină și să protejeze drepturile omului și să oprească persecuția politică desfășurată împotriva fiului meu, de când a ajuns în Australia. Le cer tuturor australienilor și celor din lumea întreagă să protesteze împotriva terorii, împotriva încălcării brutale a drepturilor omului în cazul celui mai bun jucător de tenis din lume.

Australia a devenit o distopie, o batjocură la adresa lumii libere, l-au tratat pe Novak Djokovic ca pe un prizonier politic. Ca pe un terorist în Guantanamo Bay. I-am luat dreptul de a avea libertate de opinie, dreptul de a juca. Lumea întreagă vede acum o democrație falsă condusă de către Scott (Morrison).

Novak este tratat de către guvernul Australiei ca un dușman al statului, deși a ajutat mereu Australia prin donațiile sale. Este tratat ca un cetățean de clasă inferioară de către rasiștii etnic. Adevărul a ieșit la iveală, Australia este condusă de către criminali politici care nu respectă drepturile omului și deciziile instanței. Le cer tuturor oamenilor care cred în justiție și în democrație, precum și Reginei Marii Britanii, să se implice și să-l protejeze pe Novak Djokovic de tortură”.

Publicat: 16 01. 2022, 14:43
Actualizat: 17 01. 2022, 09:42