Nu ai cum să nu te simți mare după aceste cuvinte! Ce a spus Svitolina despre Buzărnescu, după eliminarea de la Roland Garros
Prima mare surpriză de la Roland Garros a fost făcută de Mihaela Buzărnescu, sportivă care a eliminat-o pe a patra favorită, Elina Svitolina. La finalul unui meci terminat în doar două seturi, ucraineanca a recunoscut superioritatea adversarei, declarații care cu siguranță o vor ambiționa și mai mult pe jucătoarea din România.
Mihaela Buzărnescu (România, cap de serie 31) s-a calificat vineri în optimile de finală de la Roland Garros după ce a învins-o cu 6-3, 7-5 pe Elina Svitolina, a 4-a favorită a turneului. Meciul a fost unul fără precedent, în care „Miki” s-a enervat teribil și s-a jignit, dar pe care l-a câștigat cu emoții după doar două seturi.
La conferința de presă, Svitolina a spus ce nu a mers în jocul său: „Ea a jucat un tenis grozav, a meritat victoria. Din păcate, eu nu am reușit să evoluez la nivelul dorit. Nu mi-am găsit ritmul, jocul nu mi-a mers, simțeam permanent că mă lupt pentru orice punct, nimic nu a venit firesc. Asta nu înseamnă că iau cu ceva din meritele adversarei. Chiar a jucat un tenis grozav. A simțit incredibil mingea azi și a meritat pe deplin să meargă mai departe”, a recunoscut jucătoarea eliminată de Buzărnescu.