„Nu are rost să se mai gândească la Turneul Campioanelor, șansele ei sunt minime”. Cel mai trist anunț despre Simona Halep, după decizia de azi: spre ce ar trebui să zboare gândul liderului mondial

Problemele la spate au împiedicat-o pe Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) să ia startul la turneul WTA de la Moscova, iar Cristian Tudor Popescu e de părere că liderul mondial trebuie să-și ia gândul și de la Turneul Campioanelor (21-28 octombrie), competiție la care nu se poate prezenta în fața jucătoarelor de top fără să fie la 100% din potențial.

Din punctul de vedere al jurnalistului, Halep și staff-ul său au greșit complet strategie după Wuhan și Beijing, turneele din Asia în care constănțeanca s-a ales cu o hernie de disc. În loc să pună pe primul plan competiția din Singapore, Halep a forțat și participarea la turneul moscovit, iar asta îi dă mari bătăi de cap: „Eu o sfătuiam să nu joace la Moscova. Eram de părere că ar fi bine să nu joace și să-și orienteze programul de recuperare în funcție de Turneul Campioanelor. Nu a procedat așa, a încercat să se recupereze rapid, pentru a juca la Moscova, și iată că nu s-a putut.

Această afecțiune, hernia de disc, e foarte păcătoasă. Azi poți juca intens, fără să ai nimic, nicio jenă, nicio durere, iar a doua zi să te trezești înțepenit de durere. E clar că ea simte că nu poate duce niște meciuri oficiale la nivel înalt, dar acum lucrurile stau chiar mai rău decât după Beijing. A forțat și acum perioada de recuperare se va prelungi.

În plus, la Turneul Campioanelor nu ai nicio șansă să joci cu o adversară care să fie plăcută, toate meciurile sunt tari, cu adversare puternice. Simona a jucat foarte puține meciuri de turneu în ultimele trei luni, iar ultimul ei meci cu o jucătoare din Top 10 a fost acum mult timp. Șansele ei de a face față, chiar dacă se recuperează până atunci, sunt minime. Nu are rost să se mai gândească la Turneul Campioanelor”, a explicat Popescu, marți, la Digi 24.

Acum, CTP o sfătuiește pe Simona să-și creioneze un plan de refacere care să aibă ca obiectiv începutul anului viitor, când Halep are de apărat finala de la Australian Open, pierdută dramatic în 2017 contra lui Caroline Wozniacki: „E o situație dificilă. Faptul că a încercat să joace și nu a reușit lasă niște urme și în psihic, îi afectează cumva și imaginea și scad considerabil șansele de a fi considerată jucătoarea anului. Acum trebuie să urmeze ceea ce trebuia să urmeze după Wuhan, să intre într-o recuprare eșalonată ca să fie capabilă să joace la începutul anului viitor”, a mai punctat jurnalistul.

Publicat: 16 10. 2018, 14:44
Actualizat: 16 10. 2018, 14:45