„Nu cred că e atât de tâmpit”. Ion Țiriac, verdict despre cazul care a făcut-o să turbeze pe Simona Halep
Ion Țiriac a dat un verdict clar despre cazul care a făcut-o să turbeze pe Simona Halep. Magnatul a oferit o reacție tranșantă, vorbind despre situația în care se află Jannik Sinner
Omul de afaceri este de părere că sportivul este nevinovat și și-a spus părerea și despre antrenorul Darren Cahill, cel care îl pregătește pe Jannik Sinner.
Ion Țiriac, verdict despre cazul care a făcut-o să turbeze pe Simona Halep
Ion Țiriac a oferit un verdict clar despre cazul care a scos-o din sărite pe Simona Halep. Magnatul român a vorbit despre situația în care se află Jannik Sinner și este de părere că sportivul este nevinovat. Totodată, miliardarul nu a ezitat să își spună părerea și despre antrenorul Darren Cahill, cel care îl pregătește pe Jannik Sinner.
Reamintim faptul că Jannik Sinner a fost masat pe corp cu un spray care conținea clostebol. Astfel, sportivul a fost depunctat pentru performanța atinsă în California, iar un tribunal independent l-a declarat nevinovat de dopaj.
„Sinner… eu îl cunosc de la 15 ani. Atunci, l-am luat așa de umăr și le-am spus italienilor: ăsta este! Ăsta ar putea să fie un număr unu. Întrebați Federația Italiană de Tenis. Are și un antrenor – unul dintre puținii pe care eu i-aș numi antrenori. Nu cred că Sinner e atât de tâmpit să atingă orice. Vorbim de un Sinner care s-a masat cu nu știu ce. Stai un pic! Ce produs extraordinar a luat?”, a declarat Ion Țiriac, vorbind despre Jannik Sinner și Darren Cahill.
Astfel, Ion Țiriac este de părere că Darren Cahill este antrenorul perfect pentru Jannik Sinner și nu crede că cei doi ar fi comis vreo eroare, în cazul de dopaj de la Indian Wells.
Ce crede Ion Țiriac despre revenirea Simonei Halep în Top
Ion Țiriac a fost întrebat despre posibilitatea ca Simona Halep să revină în topul WTA. Magnatul a dat de înțeles că acest lucru este aproape imposibil, având în vedere că există foarte multe sportive puternice în momentul de față.
„În special în ziua de astăzi, când vezi puștoaice la 18-19 ani care au 1,85 metri înălțime și care îți lovesc mingea cu 200 km/h… jucătoare care nu știu să scrie sau să citească, dar pleznesc mingea de nu o vezi… «kill or miss» (ucizi ținta sau o ratezi).
Atenție: tenisul a devenit un concurs de vânătoare. Nu mai e Năstase, să îți facă mingea. Nu mai există, la viteza asta. Nu ai cum să tai picioarele nimănui, ca să fugă mai încet. Nu ai cum să le iei rachetele din mână”, a declarat Ion Țiriac, vorbind despre starea actuala a tenisului feminin.