Nu mai așteaptă să vadă ce face Halep la Madrid! Organizatorii turneului de la Roma au făcut anunțul: „Suntem siguri că…”

Simona Halep este așteptată cu sufletul la gură în Cetatea Eternă.

Oganizatorii turneului de la Roma nu au mai ținut cont de faptul că circuitul mondial va face mai întâi o oprire la Madrid (5-12 mai), iar Simona trebuie să își apere coroana la turrneul deținut de Ion Țiriac. „Ai o relație specială cu Roma  și o misiune – să câștigi finala BNL d’Italia. Abia așteptăm să te vedem pe teren. Suntem siguri că vei face tot posibilul pentru a urca pe tronul Romei„, i-au transmis organizatorii Simonei, printr-un mesaj special postat pe conturile oficiale.

Simona Halep are, într-adevăr, o misiune neterminată la Roma: în 2017, domina finala cu Elina Svitolina, având set și break avantaj, în momentul în care s-a accidentat la gleznă. Halep a luptat cu durerea pentru a termina partida, dar a pierdut finala, punându-și în pericol chiar prezența la Roland Garros. Constănțeanca mai are alte două semifinale la Roma (2015 și 2013).

  • Turneul de la Roma programează în paralel întreceri ATP și WTA, în perioada 14-20 mai 2018

 

 

 

 

Publicat: 30 04. 2018, 20:22
Actualizat: 30 04. 2018, 20:23