„Nu va supraviețui după o asemenea lovitură de proporții”. Suspendarea lui Jannik Sinner pentru dopaj va schimba definitiv lumea tenisului
Jimmy Connors (72 de ani), legendă a tenisului american, fost lider mondial între anii 1974 și 1977 și multiplu câștigător de Grand Slam, a comentat cel mai aprins subiect din „sportul alb”, respectiv cazul de dopaj care îl are în prim-plan pe Jannik Sinner (23 de ani – 1 ATP).
Sportivul italian, care continuă să facă senzație în circuitul ATP, riscă să primească o suspendare între un an și doi ani, în cazul în care va fi găsit vinovat după apelul făcut de WADA.
De ce îi e greu lui Jimmy Connor să creadă că Jannik Sinner va fi pedepsit
În a doua jumătate a lunii septembrie, WADA a contestat decizia ITIA în cazul de dopaj al lui Jannik Sinner și a solicitat oficial ca liderul ATP să fie suspendat între un an și doi ani.
Însă, în tot acest timp, Jannik Sinner a continuat să joace tenis și chiar la nivel foarte înalt, cucerind, spre exemplu, turneul din categoria ATP 1000 de la Shanghai, unde italianul l-a învins pe Novak Djokovic.
Așadar, Jannik Sinner este tratat diferit față de Simona Halep, care pe toată perioada scandalului de dopaj a fost suspendată și nu a putut evolua în nicio competiție oficială.
Jimmy Connors, deținător a 8 titluri de Grand Slam la simplu, a fost întrebat de situația lui Jannik Sinner, respectiv despre cum poate italianul să performeze în continuare, știind că e subiectul unui scandal de asemenea proporții. În replică, legenda tenisului american a spus că turneele de tenis sunt însele salvarea lui Sinner:
Este evadarea lui. Odată ce este pe teren, are prea multe la care să se gândească. La propriul său joc, la adversarul său. Știe de ce va avea nevoie pentru a câștiga. Dar ce faci în celelalte 20 de ore din restul zilei? Nu sunt atât de aproape de el încât să înțeleg ce poate face în restul zilei”, a explicat Jimmy Connors, într-un episod al podcastului Advantage Connors.
Referitor la felul în care este tratat acest caz de dopaj, Connors a sugerat și el că Jannik Sinner ar putea fi privilegiat, datorită poziției pe care o are în acest moment în tenisul mondial. Americanul consideră că o pedepsire aspră a lui Sinner ar cutremura serios întreg „sportul alb”:
Și ca să fiu sincer, nu e stilul meu să fac parte din asta. Ascultă, tot ce știu este că nu cred că tenisul la acel nivel ar putea supraviețui ca să lovească un jucător de top. Ei au arătat în trecut că nu le este frică să lovească jucători de rang inferior și să-i elimine din joc. Dar nu știu dacă tenisul la acel nivel ar putea rezista după o asemenea lovitură de proporții”, a adăugat Jimmy Connors.
Ce a spus ITIA despre tratamentul privilegiat acordat lui Jannik Sinner
Practic, Jimmy Connors a remarcat și el diferențele majore cu care ITIA a tratat cazurile de dopaj în care au fost implicați Simona Halep și Jannik Sinner. În timp ce româncei i-a fost afectată profund cariera, italianul și-a putut continua meseria în liniște și chiar a câștigat și un Grand Șlam, printre altele, anume US Open 2024.
Procesul de gestionare a cazurilor anti-doping este complex și suntem conștienți că diferențele de rezultate sau inconsecvențele percepute în proces sunt greu de înțeles. Pentru a fi totul cât se poate de clar, precizăm că procesul este definit de Codul Mondial Anti-Doping, stabilit de Agenția Mondială Anti-Doping și Programul de Tenis Anti-Doping. Modul în care ne ocupăm de un dosar nu se schimbă în funcție de numele jucătorului implicat. Modul în care se desfășoară un caz este determinat numai de circumstanțe, fapte și elemente științifice. În cazul lui Sinner, înțelegem că recursul se concentrează pe interpretarea și aplicarea regulilor de către tribunalul independent, cu scopul de a stabili ce nivel de culpă, dacă este cazul, se aplică jucătorului, mai degrabă decât investigarea de către ITIA a faptelor și elementelor științifice”, au reacționat cei de la ITIA, prin intermediul unui comunicat.