Andrei Pavel e gata de ultimele mingi în circuitul profesionist pe arena pe care a debutat acum 15 ani
Pentru Andrei Pavel, BCR Open România reprezintă sfârșitul unui drum plin de momente frumoase. „Cneazul” joacă astăzi la BCR Open (ora 12.00, terenul Central), în primul tur, cu uruguaianul Pablo Cuevas.
Andrei, ultimul tău turneu. Cum te simți? Emoționat și puțin trist. Regret că nu mi-am trecut în palmares până acum turneul de la București. Nu îmi vine să cred că au trecut 15 ani de când am debutat la turneul de la Arenele BNR. Îmi dau însă seama că am avut o carieră frumoasă… să fii jucător de tenis…să călătorești. De ce ai ales BCR Open pentru retragere? Mulți m-au întrebat asta. Deși am stat mai mult în ultima vreme prin Germania cu familia, în sufletul meu am rămas român. Nu puteam să îmi fac retragerea decât acasă. Ai parte de o retragere frumoasă. Joci sâmbătă cu Goran Ivanisevici… Inițial, am auzit că trebuia să vină Patrick Rafter, dar varianta a picat. Mă bucur că va sosi Goran și sper ca publicul să fie mulțumit de ceea ce va vedea. Organizatorii și băieții din echipa de Cupa Davis promit să îți facă multe surprize. Am auzit. Abia aștept să văd cum va fi. Mi-am promis însă să fiu tare și să nu plâng. Vei rămâne la cârma echipei de Cupa Davis? Am auzit zvonuri că aș renunța, dar nu e așa. Rămân și voi lupta împreună cu băieții pe care îi conduc să revenim în grupa mondială. Dai bine și cu crosa. Te apuci de golf? Cu siguranță la golf mă descurc doar la nivel de amatori. Avem alți experți la profesioniști. Îi las pe Dinu Pescariu și pe Florin Segărceanu. Ei sunt specialiștii.
Adrian Cruciat
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER