„Numărăm la finalul carierei” Nadal are șanse mari să îl depășească pe Federer și să devină cel mai titrat din istorie

  • Rafael Nadal a cucerit duminică pentru a noua oară turneul de la Roland Garros, după 3-6, 7-5, 6-2, 6-4 în ultimul act, cu Novak Djokovic, și l-a egalat pe Pete Sampras în ceea ce privește numărul de turnee de Grand Slam câștigate (14).
  • Recordul lui Federer (17 GS-uri) este în pericol, dar numărul unu mondial nu își fixează un obiectiv din a-l depăși pe elvețian.

Campionul spaniol se află, de luni, pentru a 139-a săptămână la rând în fotoliul de lider mondial, iar maniera categorică în care a reușit să îl domine pe Djokovic, în seturile trei și patru, le-a adus aminte tuturor de jucătorul din 2010, când cucerea trei dintre cele patru turnee de Grand Slam.

În măsura în care nu va avea probleme de sănătate și își va păstra nivelul actual, Nadal are ocazia să seteze noi și noi repere în tenisul mondial, egalarea recordului lui Pete Sampras (14 turnee de Grand Slam) fiind doar o bornă atinsă în drumul către doborârea recordului lui Federer. Elvețianul a cucerit 17 turnee de Grand Slam, dar în acest moment  nu pare capabil să își îmbunătățească „CV”-ul. De partea cealaltă, cei mai mulți dintre specialiști consideră că Rafa (28 ani) are șanse să îl ajungă pe „Swiss Maestro” doar din turneele de la Roland Garros pe care urmează să le câștige până la încheieierea carierei. Totuși, extrem de modest, spaniolul a dezvăluit că scopul lui principal nu sunt recordurile, ci îmbunătățirea propriului joc.

Federer are 17, eu am ajuns la 14. Să dobor recordul lui nu reprezintă o sursă de motivație pentru mine, eu vreau doar să îmi urmez calea. Când îmi voi încheia cariera, atunci voi număra, pentru moment vreau doar să îmi îmbunătățesc nivelul cu fiecare zi care trece. Nu sunt foarte interesat de recorduri, motivarea vine din faptul că vreau să fiu mai bun„, a declarat Nadal, luni, conform atpworldtour.com.

  • Nadal este cel mai tânăr jucător din istoria Erei Open care să facă Marele Șlem (toate turneele de Grand Slam câștigate). Ibericul l-a depășit deja pe „FedEx” în privința numărului de titluri cucerite la Mastersuri (27 față de 21), având în palmares un alt record care nu mai pare accesibil pentru Federer: Golden Slam-ul (Nadal a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice în proba individuală – la Beijing, în 2008. Elvețianul are și el aur la Olimpiadă, tot în 2008, dar în proba de dublu)

14 turnee de Grand Slam are Nadal în palmares:

  • 1 Australian Open (2009)
  • 9 Roland Garros (2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014)
  • 2 Wimbledon (2008, 2010)
  • 2 US Open (2010, 2013)

23-10 este scorul întâlnirilor directe Nadal – Federer, 14 dintre victoriile spaniolului venind în finale
 

Publicat: 09 06. 2014, 18:55
Actualizat: 09 06. 2014, 21:29