O fostă adversară a Simonei Halep a șocat în pandemie de coronavirus: „M-am gândit să lucrez la un supermarket!”
Naomi Broady este speriată de faptul că turneele de tenis nu se vor relua prea curând, iar jucătoarea chiar s-a gândit să se reprofileze și să lucreze într-un supermarket, pentru a face rost de bani.
„Tenisul este un sport individual şi aşa câştigăm bani. Dacă nu jucăm, nu obţinem bani, este foarte simplu. M-am gândit să fac altceva, să lucrez la un supermarket, mai ales la început, când magazinele spuneau că au nevoie de personal. Niciun jucător nu va câştiga bani cât timp turneele sunt suspendate şi cunosc o mulţime dintre ei care evoluează în competiţii de rang inferior care oricum nu câştigau cine ştie ce, nu au economii. Mă gândesc acum însă că toată lumea este în aceeaşi barcă, ţara este aproape blocată”, a spus Broady.
În vârstă de 30 de ani, Naomi Broady este acum abia pe locul 499 în lume.
S-a anulat și Grand Slam-ul de la Wimbledon
Miercuri s-a anulat și Grand Slam-ul de la Wimbledon, după ce același lucru s-a întâmplat și cu Roland Garros.
„Este complet nerealist să ne imaginăm că, în condiţiile actualelor restricţii de călătorie, ar putea avea loc un turneu internaţional de tenis, la care ar urma să vină sute de mii de oameni din toate colţurile lumii. Este de conceput”, a afirmat și vicepreşedintele Federaţiei Germane de Tenis, Dirk Hordorff.
„Sperăm să începem în iunie, dar, dacă nu se va întâmpla, o vom face în august, în SUA”, a spus președintele WTA, Steve Simon, pentru Tennis Channel.