O jucătoare a avut curajul să vorbească despre un subiect controversat și să exprime o opinie diferită de a colegelor din WTA, spunând lucrurilor pe nume.
Aceasta a vorbit despre diferența între banii pe care îi încasează jucătorii din ATP și sumele primite în tenisul feminin.
O jucătoare cunoscută a avut curajul să vorbească și să își exprime opinia în legătură cu un subiect extrem de controversat, chiar dacă aceasta diferă de cea a colegelor din WTA. Paula Badosa a vorbit despre diferența între banii pe care îi încasează jucătorii din ATP și sumele primite în tenisul feminin.
„Întotdeauna am spus foarte clar, suntem ceea ce generăm, indiferent de sex. Poate că există diferențe, dar acest lucru se întâmplă pentru că tenisul masculin generează mai mult decât tenisul feminin, la fel ca în lumea modei, de exemplu, unde se întâmplă opusul între modelele masculine și cele feminine. În sportul pe care îl practic eu, de fapt, este mult mai egal decât în altele și nu mă deranjează dacă cei mai buni jucători de tenis câștigă atât cât merită”, a spus Paula Badosa, conform tennisuptodate.com.
Paula Badosa (26 de ani), considerată una dintre cele mai frumoase jucătoare din WTA, dezvăluie că a deveni mamă este cel mai mare vis al ei. Sportiva are o relație cu jucătorul de tenis Stefanos Tsitsipas (25 de ani, 12 ATP), începută în mai 2023.
Cei doi par un cuplu foarte bine sudat, vedeta tenisului spaniol mărturisind că ea și partenerul său fac tot posibilul să păstreze „o relație sănătoasă”.
Jucătoarea de tenis a dezvăluit într-un interviu că își dorește foarte mult să devină mamă. De asemenea, Paula Badosa a explicat că a avea o soră cu 10 ani mai mică decât ea a pregătit-o în anumite privințe pentru maternitate.
„Întotdeauna a fost foarte important pentru mine și l-am avut în vedere încă de când eram mică. Întotdeauna am spus că mi-aș dori să fiu mamă, evident că mai am mult de parcurs, dar este ceva simt mai ales cu sora mea, care este cu 10 ani mai mică decât mine și cu care am simțit întotdeauna o parte maternă foarte dezvoltată. Este ceva ce îmi doresc în viitor și care mă va face să mă simt foarte emoționată atunci când se va întâmpla”, a spus Paula Badosa , potrivit Tennisworldusa.org.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER