Jucătoarea de tenis Andreea Prisacariu (23 de ani) a fost protagonista unui moment picant, după ce a acordat un interviu în cadrul unui podcast.
Andreea Prisacariu a vorbit despre greutatea ideală a jucătoarelor de tenis, mărturisind că i s-a reproșat de multe ori că ar avea kilograme în plus.
În timpul discuției, jurnalista Geanina Iacob i-a replicat Andreei Prisacariu că n-ar trebui să își facă griji pe această temă. Gazda podcastului a dezvăluit că, după ce Prisacariu a plecat la baie, bărbații aflați în spatele camerelor de filmat ar fi avut o reacție de uimire: „Doamne, ce bună e!”, ar fi spus reprezentanții sexului masculin din platou.
Andreea a afirmat că interacțiunea cu doctorii din România i-a lăsat un gust amar: „Mi-aduc aminte că am avut… Nu pot s-o numesc traumă, că e mult zis, dar a rămas cu mine. De fiecare dată când făceam circuitul medical, o dată la șase luni, erau femeile alea care trebuiau să mă măsoare. Și rămâneai în fața lor în bustieră și în lenjerie intimă.
Mereu, dar mereu – din șase în șase luni – mi se spunea că sunt prea grasă pentru sportul ăsta. Dar mereu! Veneau și te ciupeau de părțile astea, care sunt mai pufoase, că eu așa le zic, și te ciupeau tare. Și mă-ntrebau: ‘ce-i asta? Ce-i asta aici?’”, a spus Prisacariu la „Un podcast”.
Andreea Prisacariu, considerată rebela tenisului românesc, se descurcă excelent în această săptămână la turneul ITF de la Palmanova (Spania). După ce a trecut de calificări, Andreea s-a impus și în meciul din runda inaugurală, pe tabloul principal, 6-3, 6-2 cu jucătoarea locală Lucia Cortez Llorca.
Pasiunea Andreei Prisacariu pentru tatuaje nu cunoaște limite, jucătoarea de tenis din țara noastră având în acest moment în jur de 30 de desene pe corp. Sportiva care a debutat în 2022 pentru echipa de Billie Jean King Cup a României le-a mărturisit fanilor că și-a mai adăugat, recent, patru tatuaje la colecția ei.
Sportiva din Iași a ținut un discurs nonconformist în cadrul întâlnirii cu Polonia, iar declarațiile sale au făcut înconjurul lumii. Andreea a avut însă o misiune imposibilă, fiind trimisă în teren la meciul cu Iga Swiatek. Așa cum era de așteptat, liderul WTA s-a impus fără emoții, scor 6-0, 6-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER