Jucătorul elvețian Roger Federer (6 ATP) l-a învins, sâmbătă, pe australianul Nick Kyrgios (16 ATP), scor 7-6 (9), 6-7 (9), 7-6 (5), și s-a calificat în finala turneului de Masters Series de la Miami, SUA, jucat pe suprafață dură și dotat cu premii de 7.913.405 dolari.
În ultimul act al competiției, Federer îl va întâlni duminică pe spaniolul Rafael Nadal (7 ATP), care a trecut de italianul Fabio Fognini (40 ATP), scor 6-1, 7-5, într-un meci disputat vineri seara.
Va fi cea de-a 37-a întâlnire dintre Roger Federer (35 de ani) și Rafael Nadal (30 de ani). Bilanțul confruntărilor directe este în favoarea jucătorului spaniol, care are 23 de victorii și 13 înfrângeri.
În 2017 însă, cei doi jucători au evoluat unul împotriva celuilalt de două ori, în finala de la Australian Open și în optimi de finală la Indian Wells, iar Federer s-a impus de fiecare dată.
Prezența în finala turneului de la Miami este recompensată cu un cec în valoare de 573.680 de dolari și 600 de puncte ATP. Câștigătorul turneului va primi 1.175.505 dolari și 1.000 de puncte în ierarhia mondială.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER