Elina Svitolina, cap de serie 9 la Roland Garros 2019, primește o mână de ajutor nesperată. Sportiva din Ucraina, ajunsă la Paris cu semne de întrebare legate de forma fizică și intrată pe teren cu benzi kinesiologice pe genunchiul drept în primul tur (dublu 6-3 cu Venus Williams), a trecut de turul doi fără să joace, după ce adversara sa, conaționala Katerina Kozlova, a abandonat înainte de meciul direct din turul secund.
Kozlova, ocupanta locului 67 în clasamentul mondial, a acuzat o accidentare la coaste. Svitolina rămâne neînvinsă în fața conaționalelor din 2012 încoace și și-a egalat deja rezultatul de anul trecut. Svitolina nu a pierdut înainte de turul trei la Openul Francez, începând cu 2015. De altfel, anii impari sunt cu noroc pentru Elina la Paris, ea jucând sferturi în 2015 și 2017.
Meciul de deschidere de pe Lenglen dintre cele două sportive din Ucraina a fost înlocuit cu duelul programat inițial pe Terenul 1, Garbine Muguruza (cap de serie 19) – Johanna Larsson (172 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER